Bravul general-erou Dragalina: Regele Ferdinand și cabinetul de miniștri i-au fost alături pe ultimul drum

Ion Dragalina s-a născut pe 16 decembrie 1860 în Caransebeș într-o veche familie de grăniceri din Banat. Tatăl lui, Alexandru Dragalina, fusese ofițer în armata imperială austriacă, dar demisionase în 1859. Și se mutase împreună cu soția, Marta Lazaroni, în România, devenind administrator al ținuturilor de graniță.

Ion Dragalina a urmat școala primară în Caransebeș și școala de cadeți la Timișoara, apoi și-a continuat studiile militare la Academia din Viena, fiind încadrat în armata austro-ungară.

Tânărul ofițer s-a căsătorit în 1886 cu Elena Giurgincă și au avut împreună șase copii: doi băieți și patru fete, dintre care una a murit în copilărie.

În 1887 Dragalina a demisionat din armata austro-ungară, a trecut granița în România și a fost încadrat în Armata Română cu gradul de sublocotenent, avansând până la gradul de locotenent-colonel.
În perioada 1908-1911, a fost comandant al Școlii Militare de Infanterie din București, iar la începerea Primului Război Mondial avea gradul de general de brigadă și comanda Comandamentul 3 teritorial.

În anul 1916, înainte ca România să intre în Primul Război Mondial de partea Aliaților, Dragalina a fost numit comandant al Diviziei I de Infanterie care acoperea frontiera de vest a României.

Divizia sa a luptat cu curaj, în august 1916, la Orșova și pe valea râului Cerna. După ce a atacat în dimineața zilei de 15 august 1916 la Porțile de Fier, trupele române aflate sub comanda sa au reușit, pe 19 august, elibereze orașul Orșova. Ofensiva germano-austro-ungară a fost oprită până la începutul lunii octombrie, Divizia I reușind să-și mențină pozițiile.

Ca urmare a declanșării unei masive ofensive germane și austro-ungare în Valea Jiului generalul Dragalina a fost numit în funcția de comandant al Armatei I. Decide să ducă lupta în munți, stabilind începerea ofensivei.

În dimineața zilei de 12 octombrie 1916, generalul Dragalina a plecat personal în Valea Jiului, în recunoaștere, a ajuns în primele linii și a trecut podul din apropierea Mănăstirii Lainici, unde s-a spovedit și s-a împărtășit.

La întoarcere, podul a fost cuprins într-un schimb de focuri, mașina a trecut în viteză pe pod prin ploaia de gloanțe, dar două gloanțe l-au rănit pe bravul general în brațul stâng și în omoplat.

Mașina a ajuns în tabăra română și Dragalina a fost transportat la postul sanitar unde a primit primul ajutor. Este dus apoi la Târgu Jiu și apoi la Craiova, unde doctorii au constatat că este necesară amputarea brațului.

Generalul a fost transportat de urgență la Spitalul Militar amplasat în Palatul Regal din București, dar pe drum rana i se infectează. Trenul a ajuns la București abia în seara zilei de 13 octombrie și a primit îngrijiri medicale.

Aflat pe patul de spital, generalul primește de la regele Ferdinand Ordinul Mihai Viteazul. Trei zile mai târziu, pe 16 octombrie 1916, îi este amputat brațul stâng, iar spre seară se declanșează septicemia. Medicii nu îi mai dau nicio șansă, generalul va muri în seara zilei de 9 noiembrie 1916.

Slujba de înmormântare a fost oficiată la Biserica Albă din București, în prezența regelui Ferdinand, a principelui Carol, a premierului Ion I.C. Brătianu, a lui Vintilă Brătianu, ministrul de război, alți membri ai guvernului, reprezentanți ai misiunilor diplomatice la București, gazetari și oameni de rând. Generalul este înmormântat în Cimitirul Bellu Militar.

Fiul său, Corneliu, a devenit general, iar un al fiu, Virgil, a devenit comandor în Marina Regală Română.

Una dintre fiicele sale, Viorica, a fost condamnată de autoritățile comuniste la cinci ani de închisoare pentru uneltire contra securității statului român, doar pentru că studia filozofia lui Rudolf Steiner. Tânăra a fost reținută initial pe 13 ianuarie 1954, timp de nouă luni, la Ministerul de Interne, apoi a fost dusă la Mislea, unde se afla închisoarea de femei. Una dintre celelalte surori a ajuns, printr-un concurs de împrejurări, în audiență la Petru Groza care, auzind că este vorba despre fata generalului Dragalina, a decis să fie graţiată după aproape doi ani de închisoare, în 1956.

Prima nunta a Romaniei Regale: Carol si Elisabeta

Principele Carol al României a plecat, în 1869, în Occident să-şi aleagă soţia. Patru criterii de selecţie a viitoarei Doamne a României trebuiau respectate: trebuia să fie de acelaşi rang, să aibă o dotă pe măsură, să aibă o moralitate impecabilă şi familia, relaţiile şi rudele ei să sprijine politica statului român. Pe 28 septembrie 1869, prințul Carol a plecat spre Baden, unde urma să se întâlnească cu familia regală prusacă. Prințul Friedrich Wilhelm l-a îndemnat să lase deoparte toate celelalte probleme şi opţiuni și să încerce să o întâlnească pe prințesa Elisabeta de Wied, pe care Carol o cunoștea deja din 1861. Kronprinţul considera ca Elisabeta are exact acelaşi devotament în ceea ce privește îndatoririle oficiale ca prințul însuși. Friederich Wilhelm a propus chiar să organizeze el însuşi o întâlnire, ca și cum ar fi întâmplătoare, la Darmstadt, pe 13 octombrie, iar Carol al României a fost imediat de acord. Între timp, Carol a făcut o vizită în Franţa. Împăratul franc...

Citiți mai multe

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...

Citiți mai multe

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...

Citiți mai multe

DOSARE SECRETE

Faceți căutări pe acest blog