Treceți la conținutul principal

Atentat impotriva lui Hitler


Pe 20 iulie 1944 s-a desfasurat o tentativă de asasinare a lui Adolf Hitler, liderul Germaniei Naziste, care ar fi trebuit să fie urmată de Operaţiunea Walküre, prin care complotiştii urmau să-şi asigure controlul asupra ţării. Principalul atentator la viata führer-ului a fost Claus von Stauffenberg, care făcea parte din statul major al Armatei de Rezervă, funcţie care îi permitea să aibă acces la sala de raport a lui Hitler. La ora 10:00 a zilei de 20 iulie, Stauffenberg a zburat la cartierul general de la Rastenburg ca să participe la o conferinţă militară cu Hitler. Stauffenberg avea o bombă în geantă.
Conferinţa a început pe la ora 12:10. Stauffenberg a activat detonatorul, l-a plasat în masa de exploziv plastic şi întreg ansamblul l-a introdus în geantă. A intrat în sala de conferinţe şi a plasat geanta cu bomba sub masa în jurul căreia se adunaseră Hitler şi mai mult de 20 de ofiţeri. După zece minute, Stauffenberg a părăsit camera. La 12:40 bomba a explodat, demolând cea mai mare parte a sălii de conferinţe. Trei ofiţeri şi un stenograf au fost grav răniţi şi au murit. Dar Hitler a supravieţuit, suferind doar câteva răni usoare. Stauffenberg, după ce a auzit explozia şi a văzut fum ieşind ferestrele cu geamuri sparte ale clădirii răvăşite de explozie, a crezut că Hitler a murit, s-a urcat într-o maşină şi a fugit la aeroport. La ora 13:00, a decolat la bordul unui avion He 111 spre Berlin.
Fuhrerul a cerut o ancheta imediata.
In chiar acea noapte, Stauffenberg a fost arestat şi adus, împreună cu alţi membri ai grupului de rezistenţă, în curtea Ministerului Apărării din Berlin. Toţi au fost împuşcaţi. Înainte de a fi executat, von Stauffenberg a strigat: „Trăiască Germania secretă”, „Trăiască Sfînta Germanie”.

Atentatul a fost punctul culminant al acţiunilor rezistenţei germane, care încercase de mai multe ori să răstoarne regimul nazist. Eşecul complotului a dus la arestarea a peste 5.000 de oameni şi la executarea a aproximativ 200 dintre ei, practic la zdrobirea rezistenţei.
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Daca v-a placut articolul si imaginile sau aveti comentarii si completari, va rog sa imi scrieti

Postări populare de pe acest blog

Prima nunta a Romaniei Regale: Carol si Elisabeta

Principele Carol al României a plecat, în 1869, în Occident să-şi aleagă soţia. Patru criterii de selecţie a viitoarei Doamne a României trebuiau respectate: trebuia să fie de acelaşi rang, să aibă o dotă pe măsură, să aibă o moralitate impecabilă şi familia, relaţiile şi rudele ei să sprijine politica statului român. Pe 28 septembrie 1869, prințul Carol a plecat spre Baden, unde urma să se întâlnească cu familia regală prusacă. Prințul Friedrich Wilhelm l-a îndemnat să lase deoparte toate celelalte probleme şi opţiuni și să încerce să o întâlnească pe prințesa Elisabeta de Wied, pe care Carol o cunoștea deja din 1861. Kronprinţul considera ca Elisabeta are exact acelaşi devotament în ceea ce privește îndatoririle oficiale ca prințul însuși. Friederich Wilhelm a propus chiar să organizeze el însuşi o întâlnire, ca și cum ar fi întâmplătoare, la Darmstadt, pe 13 octombrie, iar Carol al României a fost imediat de acord. Între timp, Carol a făcut o vizită în Franţa. Împăratul franc...
6 comentarii
Citiți mai multe

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...
7 comentarii
Citiți mai multe

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe