Treceți la conținutul principal

Westminster Abbey: martor secular al poveștilor de iubire de la curtea Angliei

Conform legendei, un pescar numit Aldrich a avut o viziune a Sfântului Petru pe când se afla în apropiere de Tamisa. Între anii 960-970, Sfântul Dunstan, episcopul de Londra, a stabilit o mică abație benedictină în această zonă. Abația a fost dedicată Sfântului Petru și a fost reconstruită în anul 1042 de către regele Eduard Confesorul, considerat a fi adevăratul ei fondator.

Regele își dorea o biserică pentru înmormântarea sa și a succesorilor săi, astfel că biserica a fost sfințită pe 28 decembrie 1065, la o săptămână înainte de moartea lui Eduard, deși avea să fie complet finalizată în anul 1090.

Pe data de 25 decembrie 1066, aici a avut loc încoronarea lui William Cuceritorul ca rege al Angliei, marcând începutul dominației normande.

Construcția actualei abați a început sub patronajul regelui Henric al III-lea, dar biserica în stil gotic a fost finalizată abia în anul 1517.

Abatele de la Westminster era unul dintre cei mai influenți oameni în perioada medievală, iar acest lucru se datora faptului că abația condusă de el era locul unde erau încoronați și înmormântați monarhii, dar și locul unde aveau loc nunțile acestora.

Oamenii veneau aici să se închine și să vadă locul unde pescarul Aldrich a avut viziunea cu Sfântul Petru. Exista choar o tradiție ca pescarii să aducă pește din Tamisa călugărilor de la abație. Se spune că, la acel moment, abația era cea mai bogată din Anglia.

Inițial romano-catolică, abația Westminster a adoptat în anul 1535 anglicanismul în urma Reformei Protestante, moment în cate călugării au fost alungați, abația desființată, rămânând doar numele ei, și veniturile uriașe au fost confiscate de către stat.

În anul 1540, abația a devenit catedrala Londrei pentru o perioadă de 10 ani, până în anul 1550, când sediul episcopal s-a mutat la Saint Paul.

În timpul domniei reginei Maria I a avut loc o încercare de restaurare a catolicismului în Anglia în urma căreia benedictinii au fost readuși la Westminster, până în 1559 când regina Elisabeta I îi va alunga din nou.

În anul 1560, Elisabeta a acordat abației titlul de biserică regală, independentă de episcopie și supusă direct suveranului. 

Biserica a suferit numeroase daune în timpul Revoluției engleze, mai ales în anul 1640 când puritanii au distrus unele dintre statuile și mormintele regilor.

Între anii 1722-1745, arhitectul Nicholas Hawksmoor a reconstruit cele două turnuri gotice înalte de 68 de metri, iar până în secolul al XIX-lea, abația Westminster a fost unul dintre cele trei mari centre de învățământ britanic alături de Oxford și Cambridge.

Evenimentele recente care au avut loc în catedrală - înmormântarea prințesei Diana, pe 6 septembrie 1997, vizita Papei Benedict al XVI-lea, pe 17 septembrie 2010 și căsătoria Ducelui și Ducesei de Cambridge pe 29 aprilie 2011 au readus Catedrala Westiminster, cea care a găzduit de-a lungul secolelor 17 nunți regale, în atenția publicului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp...

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea...