Treceți la conținutul principal

VIDEODOCUMENT: ADEVĂRUL DESPRE ZIUA ABDICĂRII_POVESTEA REGELUI

În ziua de 29 decembrie, spre seară, m-a chemat la telefon domnul Negel, care era mareşalul Curţii, spunând că Petru Groza vrea neapărat să venim a doua zi, pe 30 decembrie, la Bucureşti, fiindcă are o chestiune de familie să discute cu noi. Ori de aceea am spus chestiunea de la Londra cum ne-am logodit în Elveţia, fiindcă noi ne-am gândit că era vorba despre viitoarea mea căsătorie, ei se lăsau cam greu pe chestiunea asta.

Aşa că ne-am dus la Bucureşti şi, în loc să vină Groza singur, a venit cu Gheorghiu Dej. Şi toată chestiunea cu acest document la plecare cred că o ştie destul de multă lume. Am povestit-o de mai multe ori.

În fine, pe scurt, ne-au înconjurat casa cu, probabil, elemente din Divizia Tudor Vladimirescu, ne-au tăiat telefoanele, garda noastră a fost arestată şi aşa mai departe. Şi, în plus, era şantajul pe care eu n-am putut să-l accept, pentru lichidarea a peste 1.000 de studenţi care fuseseră deja arestaţi. Aşa că n-am avut încotro, a trebuit să semnez această hârtie.

Or, iarăşi am declarat, că tot acest lucru este nul şi neavenit fiindcă, în ţările civilizate, şi accentuez pe civilizate, când se ia o semnătură sau o decizie sub şantaj şi cu forţă, acest lucru nu contează. Trecând peste asta, în aceeaşi după-amiază ne-am întors la Sinaia.

Şi, odată ajunşi acolo, poarta care urca înspre Peleş şi Foişor era deja închisă, ceea ce nu exista înainte. Şi, iarăşi, să încerc să scurtez, a trebuit să ne facem bagajele personale timp de trei zile. Pe mine, cel puţin, m-au lăsat să-mi iau lucrurile, dar pe mama mea au urmărit-o în toate odăile în care mergea. N-a putut să ia nimic, nici de pe masă, nici măcar o scrumieră. Şi, în plus, după ce ne-am făcut bagajele şi au fost puse în maşină ca să mergem jos, la gară, au scotocit şi acolo toate bagajele.

Şi am ajuns direct la Lausanne ca să vedem ce vom face, cum se spune pe englezeşte "să se aştearnă puţin praful", să vedem... Şi acolo au început frământări, dificultăţi financiare, unde stăm, ce facem, unde mergem... S-a decis, totuşi, între noi toţi că ar trebui să merg în Statele Unite, ca să pot explica în Lumea Liberă ce s-a întâmplat exact.

Trecând prin Paris, deja lucrurile se schimbaseră, fiindcă era vorba să mă duc, eventual, să-l văd pe preşedintele Franţei şi n-am putut să merg la întoarcere la Londra, am vrut să mergem atunci, să profităm... Răspunsurile au fost că regretă, dar, de data aceasta, nu se mai poate, fiindcă situaţia s-a schimbat. A fost un fel de primă lovitură, fiindcă încă nu puteam să ne imaginăm că în lumea liberă, în lumea occidentală, această mentalitate să fie chiar aşa de puternică.

Noi ştiam că am fost lăsaţi să ne ia ruşii şi sovietele, dar, chiar în afară, asta nu puteam să ne imaginăm. Şi, totuşi, a fost prima lovitură, dacă pot să spun aşa. Şi (apare) rugămintea, în acelaşi timp, să nu facem niciun fel de declaraţii politice, de niciun fel.

Primul loc unde am putut, totuşi, să vorbesc a fost la Londra, unde am aşteptat 2 - 3 zile să luăm vaporul pentru New York. Acolo a fost o conferinţă de presă unde am citit o declaraţie, cred că şi lucrurile acestea le ştie lumea, fiindcă au fost publicate de mai multe ori, în care am explicat ce s-a întâmplat. Pe urmă, drumul cu vaporul, am mers la New York, unde am fost primiţi de peste 200 de reporteri americani. Şi acesta a fost deja un lucru neobişnuit, fiindcă nu eram obişnuit cu asemenea lucru. De acolo ne-am dus la Washington, am fost primit de către preşedintele Truman, foarte scurt, doar un sfert de oră, dar cel puţin a vrut să vorbească cu mine, i-am explicat şi lui, cât se poate în 15 minute, şi pe urmă ne-am întors înapoi în Europa.

Interviul cu Regele Mihai a fost realizat și difuzat în documentarul istoric "Via Regis", în anul 1995. Regizori: Radu Igazsag şi Alexandru Solomon. Producător: Fundația Arte Vizuale/ Vivi Drăgan Vasile

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp...

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea...