Aşa că ne-am dus la Bucureşti şi, în loc să vină Groza singur, a venit cu Gheorghiu Dej. Şi toată chestiunea cu acest document la plecare cred că o ştie destul de multă lume. Am povestit-o de mai multe ori.
În fine, pe scurt, ne-au înconjurat casa cu, probabil, elemente din Divizia Tudor Vladimirescu, ne-au tăiat telefoanele, garda noastră a fost arestată şi aşa mai departe. Şi, în plus, era şantajul pe care eu n-am putut să-l accept, pentru lichidarea a peste 1.000 de studenţi care fuseseră deja arestaţi. Aşa că n-am avut încotro, a trebuit să semnez această hârtie.
Or, iarăşi am declarat, că tot acest lucru este nul şi neavenit fiindcă, în ţările civilizate, şi accentuez pe civilizate, când se ia o semnătură sau o decizie sub şantaj şi cu forţă, acest lucru nu contează. Trecând peste asta, în aceeaşi după-amiază ne-am întors la Sinaia.
Şi, odată ajunşi acolo, poarta care urca înspre Peleş şi Foişor era deja închisă, ceea ce nu exista înainte. Şi, iarăşi, să încerc să scurtez, a trebuit să ne facem bagajele personale timp de trei zile. Pe mine, cel puţin, m-au lăsat să-mi iau lucrurile, dar pe mama mea au urmărit-o în toate odăile în care mergea. N-a putut să ia nimic, nici de pe masă, nici măcar o scrumieră. Şi, în plus, după ce ne-am făcut bagajele şi au fost puse în maşină ca să mergem jos, la gară, au scotocit şi acolo toate bagajele.
Şi am ajuns direct la Lausanne ca să vedem ce vom face, cum se spune pe englezeşte "să se aştearnă puţin praful", să vedem... Şi acolo au început frământări, dificultăţi financiare, unde stăm, ce facem, unde mergem... S-a decis, totuşi, între noi toţi că ar trebui să merg în Statele Unite, ca să pot explica în Lumea Liberă ce s-a întâmplat exact.
Trecând prin Paris, deja lucrurile se schimbaseră, fiindcă era vorba să mă duc, eventual, să-l văd pe preşedintele Franţei şi n-am putut să merg la întoarcere la Londra, am vrut să mergem atunci, să profităm... Răspunsurile au fost că regretă, dar, de data aceasta, nu se mai poate, fiindcă situaţia s-a schimbat. A fost un fel de primă lovitură, fiindcă încă nu puteam să ne imaginăm că în lumea liberă, în lumea occidentală, această mentalitate să fie chiar aşa de puternică.
Noi ştiam că am fost lăsaţi să ne ia ruşii şi sovietele, dar, chiar în afară, asta nu puteam să ne imaginăm. Şi, totuşi, a fost prima lovitură, dacă pot să spun aşa. Şi (apare) rugămintea, în acelaşi timp, să nu facem niciun fel de declaraţii politice, de niciun fel.
Primul loc unde am putut, totuşi, să vorbesc a fost la Londra, unde am aşteptat 2 - 3 zile să luăm vaporul pentru New York. Acolo a fost o conferinţă de presă unde am citit o declaraţie, cred că şi lucrurile acestea le ştie lumea, fiindcă au fost publicate de mai multe ori, în care am explicat ce s-a întâmplat. Pe urmă, drumul cu vaporul, am mers la New York, unde am fost primiţi de peste 200 de reporteri americani. Şi acesta a fost deja un lucru neobişnuit, fiindcă nu eram obişnuit cu asemenea lucru. De acolo ne-am dus la Washington, am fost primit de către preşedintele Truman, foarte scurt, doar un sfert de oră, dar cel puţin a vrut să vorbească cu mine, i-am explicat şi lui, cât se poate în 15 minute, şi pe urmă ne-am întors înapoi în Europa.
Interviul cu Regele Mihai a fost realizat și difuzat în documentarul istoric "Via Regis", în anul 1995. Regizori: Radu Igazsag şi Alexandru Solomon. Producător: Fundația Arte Vizuale/ Vivi Drăgan Vasile
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Daca v-a placut articolul si imaginile sau aveti comentarii si completari, va rog sa imi scrieti