Treceți la conținutul principal

Bravul general-erou Dragalina: Regele Ferdinand și cabinetul de miniștri i-au fost alături pe ultimul drum

Ion Dragalina s-a născut pe 16 decembrie 1860 în Caransebeș într-o veche familie de grăniceri din Banat. Tatăl lui, Alexandru Dragalina, fusese ofițer în armata imperială austriacă, dar demisionase în 1859. Și se mutase împreună cu soția, Marta Lazaroni, în România, devenind administrator al ținuturilor de graniță.
Ion Dragalina a urmat școala primară în Caransebeș și școala de cadeți la Timișoara, apoi și-a continuat studiile militare la Academia din Viena, fiind încadrat în armata austro-ungară.
Tânărul ofițer s-a căsătorit în 1886 cu Elena Giurgincă și au avut împreună șase copii: doi băieți și patru fete, dintre care una a murit în copilărie.
În 1887 Dragalina a demisionat din armata austro-ungară, a trecut granița în România și a fost încadrat în Armata Română cu gradul de sublocotenent, avansând până la gradul de locotenent-colonel.
În perioada 1908-1911, a fost comandant al Școlii Militare de Infanterie din București, iar la începerea Primului Război Mondial avea gradul de general de brigadă și comanda Comandamentul 3 teritorial.
În anul 1916, înainte ca România să intre în Primul Război Mondial de partea Aliaților, Dragalina a fost numit comandant al Diviziei I de Infanterie care acoperea frontiera de vest a României.
Divizia sa a luptat cu curaj, în august 1916, la Orșova și pe valea râului Cerna. După ce a atacat în dimineața zilei de 15 august 1916 la Porțile de Fier, trupele române aflate sub comanda sa au reușit, pe 19 august, elibereze orașul Orșova. Ofensiva germano-austro-ungară a fost oprită până la începutul lunii octombrie, Divizia I reușind să-și mențină pozițiile.
Ca urmare a declanșării unei masive ofensive germane și austro-ungare în Valea Jiului generalul Dragalina a fost numit în funcția de comandant al Armatei I. Decide să ducă lupta în munți, stabilind începerea ofensivei.
În dimineața zilei de 12 octombrie 1916, generalul Dragalina a plecat personal în Valea Jiului, în recunoaștere, a ajuns în primele linii și a trecut podul din apropierea Mănăstirii Lainici, unde s-a spovedit și s-a împărtășit.
La întoarcere, podul a fost cuprins într-un schimb de focuri, mașina a trecut în viteză pe pod prin ploaia de gloanțe, dar două gloanțe l-au rănit pe bravul general în brațul stâng și în omoplat.
Mașina a ajuns în tabăra română și Dragalina a fost transportat la postul sanitar unde a primit primul ajutor. Este dus apoi la Târgu Jiu și apoi la Craiova, unde doctorii au constatat că este necesară amputarea brațului.
Generalul a fost transportat de urgență la Spitalul Militar amplasat în Palatul Regal din București, dar pe drum rana i se infectează. Trenul a ajuns la București abia în seara zilei de 13 octombrie și a primit îngrijiri medicale.
Aflat pe patul de spital, generalul primește de la regele Ferdinand Ordinul Mihai Viteazul. Trei zile mai târziu, pe 16 octombrie 1916, îi este amputat brațul stâng, iar spre seară se declanșează septicemia. Medicii nu îi mai dau nicio șansă, generalul va muri în seara zilei de 9 noiembrie 1916.
Slujba de înmormântare a fost oficiată la Biserica Albă din București, în prezența regelui Ferdinand, a principelui Carol, a premierului Ion I.C. Brătianu, a lui Vintilă Brătianu, ministrul de război, alți membri ai guvernului, reprezentanți ai misiunilor diplomatice la București, gazetari și oameni de rând. Generalul este înmormântat în Cimitirul Bellu Militar.
Fiul său, Corneliu, a devenit general, iar un al fiu, Virgil, a devenit comandor în Marina Regală Română.
Una dintre fiicele sale, Viorica, a fost condamnată de autoritățile comuniste la cinci ani de închisoare pentru uneltire contra securității statului român, doar pentru că studia filozofia lui Rudolf Steiner. Tânăra a fost reținută initial pe 13 ianuarie 1954, timp de nouă luni, la Ministerul de Interne, apoi a fost dusă la Mislea, unde se afla închisoarea de femei. Una dintre celelalte surori a ajuns, printr-un concurs de împrejurări, în audiență la Petru Groza care, auzind că este vorba despre fata generalului Dragalina, a decis să fie graţiată după aproape doi ani de închisoare, în 1956.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp...

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea...