Prințul roman care a salvat peste 50.000 de evrei de la exterminare, mort în anonimat la București

Principele Constantin Jean Lars Anthony Démetre Karadja s-a născut la Haga, în Olanda, fiind fiul principelui Jean Constantin Alexandre Othon Karadja Pașa și al soției sale, Mary-Louise, fiica unui senator suedez.

Constantin a studiat dreptul la Inner Temple și a fost admis avocat în baroul englez. Vorbea engleza, franceza, germana, suedeza, daneza și norvegiana și cunoștea limbile latină și greacă.

Tânărul s-a stabilit în România în 1916, după căsătoria cu principesa Marcelle Hélène Caradja, cu care a avut doi copii: pe Jean Aristide Constantin Georges Karadja și pe Marie Marcelle Nadèje Karadja.

Constantin a devenit cetățean roman și a intrat în diplomație în 1920, devenind consul la Budapesta și apoi consul general la Stockholm și Berlin.

În 1941 a devenit directorul departamentului consular din Ministerul Afacerilor Externe.

Colecționar de cărți vechi și rare, diplomatul a întemeiat una dintre cele mai importante colecții aflată astăzi în cea mai mare parte în Fondul Bibliotecii Naționale și al Bibliotecii Academiei Române, căreia i-a dăruit cel mai complet exemplar al Lucrului apostolicesc tipărit în 1563 la Brașov de diaconul Coresi.

În iunie 1946, a devenit membru de onoare al Academiei Române, la propunerea generalului acad. Radu R. Rosetti, dar a fost eliminat din Academia Republicii Populare Române în 1948 din cauza originii sale burghezo-moșierești.

Din funcția sa de consul general al României la Berlin pe care a deținut-o între 1931 și 1941, apoi ca șef al secției consulare în Ministerul Român de Externe, funcție deținută până în octombrie 1944, Karadja a depus o intensă activitate de salvare a evreilor români surprinși de război în Germania nazistă.

În septembrie 2005, în cadrul unei ceremonii la ambasada israeliană din Berlin lui Constantin I. Karadja i s-a conferit postum titlul de „Drept între Popoare” de către Institutul Memorial al Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim.

Au fost prezentate în detaliu demersurile sale diplomatice care au dus la salvarea de la deportare și exterminare a peste 52.000 de evrei, bărbați, femei și copii din Europa aflată sub teroarea nazistă, în special din Germania, Franța si Ungaria, dar și din Grecia și Italia. În 1941, în timpul în care se afla în misiune la Berlin, diplomatul român primise instrucțiuni de la Ministerul Român de Externe ca pe toate pașapoartele evreilor români stabiliți în Germania nazistă să treaca etnia lor, punându-se astfel și mai multe obstacole în calea repatrierii lor in siguranță.

Dar el a refuzat să facă acest lucru și, pentru a nu stârni suspiciunea germanilor, a oferit ca alternativă trecerea unei inscripții particulare în acele pașapoarte, soluție pe care ministerul de externe de la București a acceptat-o.

 

Partea germana a fost anuntata de efectuarea acelei modificari, dar nu s-a specificat în ce consta ea de fapt. A fost lăsată să creadă ca mențiunea de "evreu" va apărea în pașapoartele respective, iar acest truc a păcălit pentru o vreme autoritățile naziste.

Atunci cand s-a aflat, diplomatul este declarat "persona non grata" și trimis înapoi la București. Din funcția de director al departamentului consular al Ministerului de Externe a cerut apoi tuturor diplomaților români de peste hotare să protejeze evreii cu rădăcini românești împotriva oricăror tipuri de abuzuri, reușind să facă din România un refugiu al evreilor de pe intreg continentul, convingând autoritățile să le ofere adapost, până când aceștia își aranjau emigrarea în alte țări.

După război, nu a mai rezistat mult timp în Ministerul de Externe. A fost concediat de noua putere de la București și i s-a refuzat dreptul de a se angaja în alt domeniu sau de a primi pensie de serviciu.

Cerințele "vremurilor noi", regimul politic instaurat la București, teroarea și incertitudinea i-au grăbit sfârșitul lui Constantin Karadja. Avea să moară în anonimat pe 29 decembrie 1950, la vârsta de 61 de ani.