Fiica lui Petru cel Mare, împărăteasa Elisabeta a Rusiei

Elisabeta s-a născut la Kolomenskoye, în apropiere de Moscova, pe 18 decembrie 1709. Părinții ei, Petru cel Mare al Rusiei și Ecaterina I a Rusiei, fiica unui țăran leton de origine poloneză, se căsătoriseră în secret în 1707, dar mariajul lor a fost făcut public de-abia în februarie 1712. Din acest motiv, Elisabeta a fost considerată nelegitimă de către oponenții ei.

Dintre cei 12 copii ai lui Petru cu Ecaterina (cinci fii și șapte fiice), numai două fiice au supraviețuit: Ana și Elisabeta. Ana a fost logodită cu Ducele de Holstein-Gottorp, nepotul regelui Carol al XII-lea al Suediei, un vechi adversar al lui Petru I.

Țarul a încercat să o căsătorească pe Elisabeta cu tânărul rege Ludovic al XV-lea al Franței, însă bourbonii au refuzat oferta din cauza origini obscure a mamei tinerei. Elisabeta s-a logodit cu Prințul Karl Augustus de Holstein-Gottorp, fiul Prințului de Eutin, dar, la câteva zile după logodnă, Karl Augustus a murit. În momentul morții lui Petru cel Mare nici un plan de căsătorie al Elisabetei nu se împlinise.

După moartea tatălui ei și ascensiunea la tron a împărătesei Ana, care era fiica lui Ivan al V-lea al Rusiei și nepoată de frate a țarului Petru cel Mare, nici o casă regală sau casă nobiliară din Europa nu a permis căsătoria vreunui membru al ei cu Elisabeta deoarece acesta ar fi fost privit ca un semn neprietenos față de împărăteasă. Căsătoria cu un om de rând ar fi costat-o pe Elisabeta nu numai titlul, dar și dreptul său la succesiunea tronului Rusiei.

Astfel că frumoasa Elisabeta și l-a făcut iubit pe Alexis Shubin, un sergent din regimentul Semyonovsky. După deportarea acestuia în Siberia din ordinul împărătesei Ana, ea a avut o relație cu un vizitiu, apoi cu un chelner. În cele din urmă s-a consolat în brațele unui tânăr țăran ucrainean care fusese adus la Sankt Petersburg pentru corul bisericii. Numele lui era Alexis Razumovski și mai târziu va deveni cunoscut sub numele "Împăratul de noapte".

După decesul împărătesei Ana, tronul a revenit nepotului ei, micul Ivan, care avea mai puțin de două luni la acel moment. Mama sa, Anna Leopoldovna, era regentă. În primele ore ale zilei de 25 noiembrie 1741 Elisabeta a condus unitățile Gărzii Preobrazenski care a arestat-o pe regentă. Copilul Ivan al VI-lea a fost și el arestat și și-a petrecut restul vieții ca prizonier, fiind ucis de gărzile sale în timpul unei tentative de eliberare în 1764.

Noua împărăteasă Elisabeta a încercat să rămână în relații bune cu Biserica, care îi sprijinise lovitura de stat. Totuși, la încoronarea ei de la Moscova din 1742, a luat coroana din mâinile arhiepiscopului de Novgorod și și-a pus-o pe cap, gest prin care se afirma subordonarea bisericii față de autocrație.

Pentru că nu era căsătorită și nu avea copii, nepotul ei, Karl Petru Ulrich, a fost chemat în Rusia și desemnat moștenitor în 1742. În 1745, Elisabeta a aranjat o căsătorie între Petru și prințesa germană Sofia Augusta Federica de Anhalt-Zerbst care s-a convertit la ortodoxism, a primit numele de Ecaterina și va deveni mai târziu împărăteasa Ecaterina cea Mare. Abia după nouă ani Ecaterina a născut primul ei copil, pe Pavel.

Țarina Elisabeta avea ambiția să facă curtea ei să rivalizeze cu Versailles-ul ca centru de cultură și modă. Ea decidea ce era la modă, pedepsind orice femeie care îi eclipsa vestimentația și podoabele. După moartea ei, s-a descoperit un dulap la Palatul de Vară în care se aflau 15.000 de rochii.

A fost o influentă patroană a artelor și și-a sprijinit miniștrii în încercările lor de a îmbunătăți educația rușilor. În timpul domniei ei, matematicianul Mihail Lomonosov a reorganizat Academia de Științe și a înființat Universitatea de la Moscova în 1755. Opera, baletul și teatrul au cunoscut o mare înflorire.

Prima înfăptuire majoră a Elisabetei a fost Palatul de Vară proiectat de Bartolomeo Francesco Rastrelli, fiul unui sculptor florentin angajat de Petru cel Mare. Elisabeta i-a cerut să reconstruiască și să extindă palatal, lucrările fiind încheiate în 1752. În 1754 Elisabeta i-a cerut reconstruirea Palatului de Iarnă la o scară mult mai extinsă.

În iunie 1756 Elisabeta a suferit un atac cerebral și succesiunea a devenit principalul subiect de la curte. Nepotul ei, Petru, în care țarina nu mai avea încredere, căzuse în dizgrație și apăruse zvonul conform căreia împărăteasa îl va numi succesor pe strănepotul ei, Pavel.

 

Al doilea atac cerebral din 1757 a lăsat-o pe țarină suspicioasă și impulsivă. Împărăteasa a îmbătrânit, a devenit foarte corpolentă și umbla cu multă greutate. Pe 20 decembrie 1761 a asistat la o reprezentație a teatrului ei privat și și-a afișat public afecțiunea față de strănepotul ei Pavel. După trei zile a suferit un nou atac și a murit în după-amiaza Crăciunului anului 1761, la vârsta de 52 de ani, după o domnie de 20 de ani și 30 de zile. Succesor la tronul Rusiei avea să fie, pentru o perioadă de șase luni, nepotul ei, Petru al III-lea al Rusiei.