Treceți la conținutul principal

Cartea Junglei, moștenirea lui Rudyard Kipling


Kipling s-a născut s-a născut pe 30 deceembrie 1865 la Bombay, în India, unde tatăl său, John Lockwood Kipling, era profesor la Școala de artă. Se spune că părinții săi s-au cunoscut la Lacul Rudyard din Staffordshire, în Anglia, aceasta fiind originea prenumelui lui Kipling.
Bebelușul a fost trimis în Anglia unde a fost crescut până la cinci ani de o femeie numită doamna Holloway, dar aceasta nu i-a acordat cea mai bună îngrijire. După ce mătușa din partea mamei s-a căsătorit cu artistul Edward Burne-Jones, Kipling și sora sa au fost preluați de aceasta până la vârsta de 12 ani, în timp ce părinții săi se aflau în continuare în India.

După o perioadă petrecută ca intern la United Services College, în 1881 Kipling se întoarce în India, la Lahore, în Pakistanul de azi, unde lucrau părinții săi. A început să lucreze ca redactor la un ziar local, în paralel cu primele activități literare.
Pe la mijlocul anilor 1880 a călătorit în jurul Indiei, în calitate de corespondent al publicației Allahabad Pioneer.
În anul următor, Kipling a început o lungă călătorie spre Anglia – trecând prin Burma, China, Japonia și California, traversând Statele Unite și Oceanul Atlantic și stabilindu-se la Londra.
Din acel moment, faima sa a crescut rapid, fiind considerat vocea literară din Regatul Unit cea mai apropiată de tendința imperialistă a vremii. Primul său roman, The Light that Failed, a fost publicat în 1890.
În 1892 s-a căsătorit cu Caroline Balestier cu al cărei frate, un scriitor american, era bun prieten, dar care murise de febră tifoidă cu un an înaintea căsătoriei.
În timp ce cuplul se afla în luna de miere, banca lui Kipling a dat faliment și banii au ajuns pentru biletele de călătorie numai pentru întoarcerea în Vermont. În următorii patru ani, Rudyard și soția sa au locuit în Statele Unite. În această perioadă își dedică scrisul copiilor și publică operele care îl fac cunoscut astăzi, Cartea junglei și urmarea ei, A doua carte a junglei, în 1894 și 1895.
Prima lor fiică, Josephine, a murit la vârsta de șase ani de preumonie. Au urmat un băiat, John, care avea să moară în timpul Primului Război Mondial, la vârsta de 18 ani, și Elsie, care și-a dedicat viața memoriei tatălui ei.
După o ceartă cu socrii săi, Rudyard se întoarce în Anglia împreună cu soția sa în 1897, iar în anul următor începe să călătorească în sudul Africii aproape în fiecare vacanță de iarnă.
Kipling a continuat să scrie până la începutul anilor 1930, dar într-un ritm mai lent și cu mai puțin succes decât înainte. A murit din cauza unui ulcer duodenal perforat la începutul anului 1936, la vârsta de 70 de ani.
Moartea sa a fost anunțată anticipat, în mod eronat, de o publicație căreia Kipling i-a scris: „Tocmai am citit că am murit. Nu uitați să mă ștergeți din lista abonaților.”

După moartea soției lui Kipling în 1939, casa sa din Sussex a fost încredințată Fundației National Trust for Places of Historic Interest or Natural Beauty și este azi muzeu public închinat scriitorului. Elsie, singurul copil ajuns la maturitate, a murit fără urmași în 1976, încredințând drepturile de autor aceleiași fundații.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp...

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea...