Treceți la conținutul principal

Soacra Reginei Angliei: Misterul prinţesei Alice - calea destinului


Prințesa Alice de Battenberg s-a născut pe 25 februarie 1885 la Castelul Windsor, în prezența străbunicii sale, regina Victoria, fiind cel mai mare copil al Prințului Louis de Battenberg și al Prințesei Victoria de Hesse.
Alice și-a petrecut copilăria între Darmstadt, Londra, Jugenheim și Malta. Pe la vârsta de 3 ani, conele au observat că fetița învăța greu să vorbească și medicii au diagnosticat-o cu surditate congenitală. Sprijitiră în permanență de mama ei, mica prințesă a învățat să citească pe buze și să vorbească în enleză și germană.
În 1902, la încoronarea regelui Eduard al VII-lea, Alice l-a cunoscut pe Prințul Andrew al Greciei și Danemarcei, cel de-al patrulea fiu al regelui George I al Greciei, și, un an mai târziu, în octombrie 1903, cei doi s-au căsătorit civil și religios. Nunta lor a fost una dintre ultimele mari reuniuni ale urmașilor reginei Victoria organizate înainte de Primul Război Mondial.
După ceremonie, prințul Andrei și-a continuat cariera în armată, iar prințesa s-a implicat în misiuni de caritate. În 1908, Alice a vizitat Rusia pentru nunta Marii Ducese Marie cu Prințul William al Suediei și, în timp ce se afla acolo, a discutat mult cu mătușa ei, Marea Ducesă Elisabeta Feodorovna, care pregătea întemeierea unui ordin religios pentru asistente medicale și a fost foarte impresionată de credința profundă și menirea pe care și-o găsose aceasta.
La întoarcerea lor în Grecia, prințul Andrei și prințesa Alice au constatat că situația politică se înrăutățește, un grup de ofițeri nemulțumiți formaseră o ligă militară naționalistă, iar aceste mișcări au dus în final la demisia prințului Andrei din armată și ascensiunea la putere a lui Eleftherios Venizelos.
Când au început războaiele balcanice, prințul a fost readus în armată, iar Alice a lucrat ca asistentă medicală, asistând la operații și înființând spitale de teren, lucru pentru care regele George al V-lea i-a acordat Crucea Roșie Regală în 1913. În timpul Primului Război Mondial, prințesa și cele patru fiice ale ei (unicul băiat, Filip, viitorul soț al reginei Elisabetei a II-a avea să se nască în 1921), au fost nevoite să se adăpostească în beciurile palatului regal în timpul bombardamentului francez din 1 decembrie 1916. În iunie 1917, prințesa și ceilalți membri ai familiei regale grecești au fost forțați să plece în exil imediat după abdicarea regelui Constantin I, cumnatul ei. În următorii câțiva ani, cea mai mare parte a familiei regale grecești a locuit în Elveția.
În anul următor, două dintre mătușile prințesei Alice, țarina Alexandra Feodorovna și Marea Ducesă Elisabeta Feodorovna, au fost ucise de bolșevici.
Când regele Constantin a revenit la tron, în 1920, familia regală s-a întors pentru scurt timp în Grecia, iar prințesa Alice și prințul Andrei au avut reședința în Corfu. În 1922, după cea de-a doua exilare a regelui Constantin, prințul Andrei, care fusese comandant al Corpului al II-lea al Armatei în timpul războiului, a fost arestat. Câțiva foști miniștri și generali arestați în același timp cu el au fost împușcați. Speriați, prințul, prințesa și copiii lor au fugit din Grecia la bordul cuirasatului britanic, HMS Calypso.
Familia s-a stabilit în Franța, într-o casă mică aflată la marginea Parisului, unde prințesa a lucrat într-un magazin de caritate pentru refugiații greci. Alice devenise însă profund religioasă și începuse să spună că primește mesaje divine și că are puteri de vindecare. În 1930, după ce a suferit o criză nervoasă severă, prințesa a fost diagnosticată cu schizofrenie paranoidă, fiind mai întâi tratată de psihiatrul Thomas Ross, apoi de celebrul psihiatru Maurice Craig, cel care l-a avut pacient și pe viitorul rege George al VI-lea al Angliei. Diagnosticul de schizofrenie a fost confirmat în sanatoriul lui Ernst Simmel de la Tegel, Berlin.
Prințesa a fost scoasă cu forța din familie și plasată într-un sanatoriu celebru din Elveția, o instituție extrem de scumpă, dar de mare prestigiu, în care au fost internați mulți pacienți celebri. Printre ei, coregraful Vaslav Nijinsky, care a fost internat în același timp cu Alice. Medicii curanți ai prințesei au cerut opinia medicală a psihanalistului Sigmund Freud, care a considerat că starea ei este rezultatul frustrărilor sexuale și i-a recomandat radioterapia zonei ovariene pentru a-i micșora libidoul. Auzind ce tratament urmează să primească, prințesa a protestat vehement susținând că este pe deplin sănătoasă și a încercat în mod repetat să părăsească azilul psihiatric.
După acest episod traumatic, a trăit separată de soțul ei și, când medicii au fost de acord să o externeze, a rupt complet relațiile cu membrii familiei regale. În timpul lungii sale convalescențe fiicele ei se căsătoriseră cu prinți germani, dar Alice nu a participat la niciuna dintre nunți. Singurul său fiu, prințul Filip, a rămas în Anglia, în grija unchilor lui, Lordul Louis Mountbatten și Sir George Mountbatten, și a bunicii, Prințesa Victoria de Hesse. În 1937, una dintre fiicele ei, Cecilie, ginerele și doi nepoți au fost uciși într-un accident aerian la Ostend. La înmormântare Alice l-a reîntâlnit, după șase ani, pe soțul ei, prințul Andrei și a reluat treptat contactul cu familia
În 1938 prințesa s-a întors la Atena singură și și-a dedicat restul vieții muncii de caritate în Grecia. În timpul celui de-al doilea război mondial a rămas la Atena unde a adăpostit refugiați evrei. Pentru acest motiv este recunoscută astăzi ca Drept între popoare de Memorialul Yad Vashem. Prințesa a rămas în Grecia și după încheierea războiului și a fondat un institut medical în care lucrau doar maici, după modelul celui înființat în 1909 de mătușa ei, Marea Ducesă Elisabeta Fiodorovna, martiră a Rusiei.
Prințesa Alice s-a întors în Marea Britanie în aprilie 1947 la nunta singurului ei fiu, acum Locotenentul Filip Mountbatten cu Prințesa Elisabeta, fiica cea mare și moștenitoarea prezumptivă a regelui George al VI-lea al Regatului Unit, nuntă care a avut loc în noiembrie. La ceremonie, Prințesa Alice a fost așezată în partea de nord a Catedralei Westminster, în colțul opus locului unde stăteau regele George, regina Elisabeta și regina-mamă Mary.

În 1960 ea a vizitat India, la invitația fostei ministre al sănătății Rajkumari, Amrit Kaur, care a fost impresionată de interesul prințesei pentru gândirea indiană. Vizita a fost scurtată brusc din motive necunoscute, iar cumnata lui Alice, Edwina Mountbatten, care întâmplător trecea prin Delhi în aceeași perioadă a trebuit să discute cu gazdele indiene care nu înțelegeau schimbarea de plan a prințesei. Mai târziu Alice a povestit că a avut o experiență de "ieșire din corp".
După căderea regelui Constantin al II-lea al Greciei în 1967, bătrâna prințesă a fost invitată de către fiul ei, Filip, și de soția acestuia, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, să locuiască la Palatul Buckingham din Londra, unde a murit doi ani mai târziu, pe 5 decembrie 1969. Nu a lăsat niciun fel de bunuri moștenire pentru că ea nu mai avea nicio avere. Inițial rămășițele pământești au fost amplasate în Cripta Regală din Capela St George, dar pentru că înainte de a muri își exprimase dorința de a fi înmormântată la Mănăstirea Sfintei Maria Magdalena din Ghetsimani, lângă mătușa ei, Mare Ducesa Elisabeta Feodorovna, dorința i-a fost împlinită pe 3 august 1988 când sicriul ei au fost transferat la locul final de odihnă din Ierusalim.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Prima nunta a Romaniei Regale: Carol si Elisabeta

Principele Carol al României a plecat, în 1869, în Occident să-şi aleagă soţia. Patru criterii de selecţie a viitoarei Doamne a României trebuiau respectate: trebuia să fie de acelaşi rang, să aibă o dotă pe măsură, să aibă o moralitate impecabilă şi familia, relaţiile şi rudele ei să sprijine politica statului român. Pe 28 septembrie 1869, prințul Carol a plecat spre Baden, unde urma să se întâlnească cu familia regală prusacă. Prințul Friedrich Wilhelm l-a îndemnat să lase deoparte toate celelalte probleme şi opţiuni și să încerce să o întâlnească pe prințesa Elisabeta de Wied, pe care Carol o cunoștea deja din 1861. Kronprinţul considera ca Elisabeta are exact acelaşi devotament în ceea ce privește îndatoririle oficiale ca prințul însuși. Friederich Wilhelm a propus chiar să organizeze el însuşi o întâlnire, ca și cum ar fi întâmplătoare, la Darmstadt, pe 13 octombrie, iar Carol al României a fost imediat de acord. Între timp, Carol a făcut o vizită în Franţa. Împăratul franc...

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...