Treceți la conținutul principal

Marchiza de Pompadour, amanta regelui Ludovic al XV-lea, a murit de tuberculoza la 42 de ani

Jeanne Antoinette Posson, devenita mai tarzu marchiza de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului francez si a fost cea mai cunoscuta amanta a regelui Frantei. 
Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o educatie aleasa, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major pentru nobilii de la Curte: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a acordat titlul de marchiza.
Ludovic a fost obligat sa procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au inmultit carcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette careia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește").
În ciuda criticilor persistente referitoare la conditia ei sociala si intelectuala, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus ca, la prima ei casatorie, a primit ca dar de nunta o mosie la Etiolles, loc aflat  la 28 de kilometri de Paris, unde a condus cu succes un salon pe care il frecventau scriitori, muzicieni, pictori si arhitecti celebri ai epocii. Voltaire a fost unul dintre cei care vizitau salonul doamnei de Pompadour si datorita ei a primit misiunea de a fi istoriograf al Regelui Ludovic al XV-lea.
Devenita patroană a artelor, marchiza a acumulat zeci de piese de mobilier și obiecte de artă. Se spune ca ea a fost artizana dezvoltarii extraordinare a fabricii de porțelan Sevres. Tot ea a incurajat constructiile arhitecturale ale epocii luminate, datorandu-i-se, practic. construirea Pieții Ludovic al XV-lea și a Școlii Militare din Paris.
Pentru ca relatia cu regele Frantei era cat se poate de oficiala, marchiza locuia la etajul doi al Palatului Versailles într-un apartament micut si confortabil. Acolo organiza mese pentru rege, cu oaspeți aleși, departe de fastul și eticheta Curții. Camerele sale se aflau chiar deasupra dormitorului regelui si se spune ca el a comandat construirea unei scari directe intre cele doua etaje pentru a putea ajunge cat mai repede, ori de cate ori dorea, la iubita sa. Stilul vestimentar al marchizei, extrem de luxos, bine ornamentat si accesorizat, a creat o moda care ii poarta si astazi numele. Rozul Pompadour si albastrul regal sunt culorile care au fost atat de prezente in vestimentatia metresei regale, incat au devenit celebre datorita ei. Stilul Rococo, cu ornamentele asimetrice, evitand liniile şi unghiurile drepte, ornamentele din ghirlande florale, naturale sau artificiale, contrastul de volum dintre partea inferioara a rochiei, cu fusta dispusa pe cinci cercuri care isi micsorau diametrul pe masura ce se apropiau de talie si bluza cu decolteu adanc si maneci dantelate, din materiale nobile, precum cea mai fina matase sau brocart erau punctele de atractie ale tinutelor doamnei de Pompadour.
Relatiile sexuale ale marchizei cu Ludovic al XV-lea s-au oprit in 1750, pentru ca Madame de Pompadour avea o sanatate fragila si nu a mai putut sa satisfaca apetitul sexual al regelui. Dar a ramas, si dupa 1750, prietena de suflet a lui Ludovic. Tuberculoza de care suferea de la varsta de 29 de ani se agrava pe zi ce trecea. Celebra amanta de la Versailles nu a reusit sa-i ofere niciun copil regelui Frantei, desi se pare ca a pierdut doua sarcini, dar, dupa ce nu i-a mai putut darui lui Ludovic trupul ei, a incurajat relatiile regelui cu diverse tinere care aspirau la titlul de metrese regale. In ultimii ani de viata marchiza a suferit mult, astfel ca moartea ei, in 1764, la doar 42 de ani, a fost privita ca o curmare a durerilor care o chinuiau.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni