Treceți la conținutul principal

Ambitioasa Mariei Tereza avea o obsesie: sa aiba cat mai multi copii si nepoti

Pe parcursul a douăzeci de ani, Maria Tereza a nascut șaisprezece copii, dintre care treisprezece au supraviețuit copilăriei. Prima fiica, Maria Elisabeta, s-a născut la mai puțin de un an după nuntă cu Francisc I, iar faptul ca era o fata, si nu un baiat, asa cum isi dorea intregul imperiu, a provocat o mare dezamăgire. La fel s-a intamplat și la nașterea următoarelor fiice: Maria Anna și Maria Carolina. În timp ce se lupta pentru moștenirea lor, Maria Tereza a născut un fiu pe care l-a numit după Sfântul Iosif, la care se rugase în timpul sarcinii, pentru un moștenitor masculin.
Copilul favorit al Mariei Tereza, Maria Christina, s-a născut când împărăteasa a împlinit 25 de ani, cu patru zile înainte de înfrângerea armatei austriece în Bătălia de la Chotusitz. Încă cinci copii s-au născut în timpul războiului: Maria Elisabeta, Carol Iosif, Maria Amalia, Leopold și Maria Carolina.
Urmatorii cinci copii s-au născut în timpul păcii dintre Războiul de Succesiune Austriacă și Războiul de Șapte Ani: Maria Ioana, Maria Josepha, Maria Carolina, Ferdinand și Maria Antoaneta. Ultimul ei copil, Maximilian Franz, s-a născut în timpul Războiul de Șapte Ani, când Maria Tereza avea 39 de ani. Maria Tereza spunea că, dacă nu ar fi fost aproape întotdeauna însărcinată, ar fi intrat în lupte ea însăși.
La scurt timp dupa ce a dat naștere copiilor mai mici, Maria Tereza s-a confruntat cu sarcina de a-i căsători pe cei mari. Ea a condus negocieri de căsătorie in timpul campaniile de războaie. Desi si-a tratate copiii cu afecțiune, i-a folosit în jocurile dinastice și a sacrificat fericirea lor în beneficiul statului.
La varsta de 50 de ani, în mai 1767, Maria Tereza s-a îmbolnăvit de variolă de la una dintre nurorile ei, Maria Josepha de Bavaria. Aceasta tanara, casatorita cu primul fiu al Mariei Tereza, Iosif, caruia ii murise prima sotie tot din cauza variolei, s-a imbolnavit la doi ani dupa nunta. Viata ei de imparateasa a fost extrem de nefericita pentru ca Iosif nu o iubea deloc. De altfel, in timpul perioadei in care a zacut bolnava, imparatul Iosif nu a vizitat-o niciodata. Nu a participat nici la inmormantarea ei, organizata de Maria Tereza cu toate onorurile imperiale, in Cripta Capucinilor dim Viena. Maria Tereza a insistat ca una dintre fiicele mai mici, Arhiducesa Maria Josepha, să o insoteasca pentru a se ruga impreuna în cripta imperială la mormântul desigilat al împărătesei moarta de variola. După două zile Arhiducesei i-au părut erupții cutanate și curând a murit.  Maria Tereza s-a blamat pentru moartea fiicei ei pentru restul vieții. 
În aprilie 1770, fiica cea mică a Mariei Tereza, Maria Antonia, s-a căsătorit la Viena, prin procură, cu Louis, Delfin al Franței. Educația Maria Antonia fusese neglijată pana atunci și când francezii s-au arătat interesați de ea, mama ei a educat-o cum a putut mai bine despre obiceiurile curtii de la Versailles. Devenita imparateasa, Maria Antoaneta a avut mult de suferit din cauza reprosurilor pe care mamai ei, Maria Tereza i le transmitea prin scrisorile saptamanale: batrana doamna ii reproșaa lenea și frivolitatea și o certa pentru incapacitatea de a-i face un copil lui Ludovic al XV-lea.
Maria Tereza nu a fost critică doar cu Maria Antoaneta. Nu agrea comportamentul lui Leopold, fiul mijlociu, și de multe ori îl acuza de a fi rece. Si pe Maria Carolina a criticat-o pentru activitățile sale politice, pe Ferdinand, unul dintre cei mici, pentru lipsa lui de organizare, și pe Maria Amalia pentru trufia ei și pentru ca nu avea deloc talent la limbi straine. Singurul copil pe care nu l-a certat în mod constant a fost Maria Christina, care s-a bucurat de încrederea deplină a mamei sale, deși nici ea nu a reușit să-și mulțumească mama într-un aspect esential - nu a reusit sa nasca niciun copil care să fi supraviețuit.
Una dintre cele mai mari dorințe ale Mariei Tereza a fost de a avea cât mai multe nepoți posibil. Cand a murit, in 1780, fiii si fiicele ei ii daruisera 24 de mostenitori.
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Daca v-a placut articolul si imaginile sau aveti comentarii si completari, va rog sa imi scrieti

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp
2 comentarii
Citiți mai multe

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe