Treceți la conținutul principal

MADAME ROSE BERTIN, MINISTRUL MODEI DE LA VERSAILLES

Rose Bertin, primul designer francez
Rose Bertin, croitoreasa Reginei Maria Antoaneta, este socotita primul designer și este creditata si astazi ca cea care a adus moda haute couture în prim-planul culturii populare.
Maria Antoaneta
Atelierele Bertin
Veniti pe lume intr-o familie modesta, cu o mama mai mult bolnava, Rose Bertin si fratele ei, Jean-Laurent, au primit o educatie modesta. Dar copiii au fost invatati sa fie ambitiosi. Micuta Rose a fost trimisa la Paris si a intrat ucenica la o modista relativ cunoscuta in epoca, Madame Pagelle. Dupa ce a invatat sa croiasca si sa coasa, Rose a inceput sa creeze. Primele cliente, Printesa de Conti, Ducesa de Chartres si Printesa de Lamballe, obisnuite ale curtii regale franceze, i-au laudat atat de mult iscusinta, incat a primit recunoasterea curtii de la Versailles.
Cand Maria Antoaneta a venit in Franta - sa spunem ca fiica Mariei Tereza avea doar 14 ani - ca sa se casatoreasca cu Ludovic-August, a vrut neaparat sa o cunoasca pe Rose Bertin. Croitoreasa avea 23 de ani si a devenit repede o apropiata a delfinei Maria Antoaneta. 
Rochie creata de Rose Bertin
Isi deschisese deja celebrul boutique de pe Rue Saint Honore, pe care il numise Le Grand Mogol, si avea o clientela aleasa. Toate distinsele nobile de la Versailles isi cumparau elaboratele rochii si palarii de la Rose Bertin. Maria Antoaneta, despre care toata lumea buna de la Versailles spunea ca face cheltuieli exorbitante pentru tinutele ei fastuoase - sa spunem ca nu purta de doua ori aceeasi rochie, indiferent cat de mult ii placea - a devenit clienta fidela a boutique-ului le Grand Mogol. Bineinteles, delfina si, apoi, regina Frantei nu mergea in magazinul croitoresei, ci primea la palat toate schitele pe care Rose le crea special pentru ea. 
Papusa Bertin
Maria Antoaneta i-a cerut lui Rose Bertin sa imbrace papusi in cele mai recente creatii ale sale pentru a le oferi surorilor ei și mamei, imparateasa Maria Tereza a Austriei. Papusile Bertin au fost numite "Pandores" si erau facute din ceara turnata peste armaturi din lemn sau portelan articulate. Existau unele mici, de marimea unei jucarii obisnuite, si unele mari, in marime naturala, petites Pandores și grandes Pandores. Practic, papusile Bertin au fost precursoarele manechinelor de astazi.
Rose Bertin, ministrul Modei, 1913
Supranumita "ministru al Modei" de adversarii sai, madame Bertin a fost creatoarea fiecarei rochii noi comandate de Maria Antoaneta, ale carei tinute au devenit vehiculele de exprimare ale reginei pe care croitoreasa a imbracat-o timp de 22 de ani, din 1770 pana in 1792. Rose a devenit o figura foarte influenta la curte, a asistat la schimbari majore in societatea franceza, iar creatiile sale au asezat Franta in centrul modei europene, loc pe care il ocupa si astazi.
Rochiile si palariile lui Rose Bertin au ajuns la Londra, Venetia, Viena, Sankt Petersburg si Constantinopole.
Se spune ca intentia celebrei fashioniste, in momentul in care a impus volumul triplu al tinutelor feminine fata de cele ale barbatilor, a fost sa marcheze astel importanta majora a figurii feminine in tabloul destul de intunecat al timpurilor.
Ei i se atribuie celebra propozitie in care vorbeste despre "revenirea in moda": "Il n'y a que de nouveau ce qui est oublié" - "Nu este nimic nou in afara de ceea ce a fost uitat".
Maria Antoaneta cu boneta Bertin
Sub patronajul generos al reginei, numele Bertin a devenit sinonim cu eleganta, dar si cu excesele luxului de la Versailles. Poate de aceea cheltuielile exorbitante ale Mariei Antoaneta au fost una dinte cauzele care au starnit revolta clasei sarace a parizienilor care priveau cu ostilitate spre opulenta de la curte. Trebuie spus ca o palarie sau o rochie simpla costau, in atelierele Bertin, cam de douazeci de ori mai mult decat salariul unui muncitor calificat pe un an.
Rochie Rose Bertin
Chiar si dupa izbucnirea Revolutiei Franceze, in timpul in care Maria Antoaneta s-a aflat inchisa in Palatul Tuileries si, mai apoi, in turnul Templului din Marais, Rose Bertin primea comenzi de la regina ei. Desigur, mult mai modeste, modificari simple de rochii sau panglici.
Palariile Bertin
In ziua in care Maria Antoaneta a fost condamnata la moarte prin ghilotinare, in octombrie 1793, revolutionarii francezi i-au taiat parul si au plimbat-o prin tot Parisul intr-un cos deschis. Regina era imbracata intr-o rochie alba, simpla si purta, ca sa-si ascunda capul tuns chilug, o boneta cu dantele, ultimul dar pe care i l-a facut madame Rose Bertin. 
Nu la mult timp dupa executia reginei, celebra croitoreasa si-a mutat afacerea la Londra pentru ca cele mai multe dintre clientele sale fie fusesera executate, fie fugisera in strainatate. Un timp, a creat pentru emigratia franceza, iar rochiile si papusile ei au inceput sa circule prin capitalele europene ajungand pana la Sankt Petersburg.
In 1795, cand cariera la Londra incepuse sa se clatine, Rise Bertin a revenit in Franta, in speranta ca ii va putea fi utila noii imparatese, Josephine de Beauharnais, prima soție a imparatului Napoleon I. 
Jurnalul de moda Bertin
Dar, in foarte scurt timp, madame Bertin a constat ca, si dupa incheierea Revolutiei Franceze, excesele de lux ale modei pareziene s-au estompat mult, iar rochiile si palariile ei extravagante nu mai au succes.
A ales sa-si transfere afacerile nepotilor si s-a retras din viata publica. Rose Bertin a murit in 1813, la 66 de ani, in Epinay-sur-Seine. Casa ei este astazi parte a patrimoniului cultural francez.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni