Treceți la conținutul principal

Atentat impotriva lui Hitler


Pe 20 iulie 1944 s-a desfasurat o tentativă de asasinare a lui Adolf Hitler, liderul Germaniei Naziste, care ar fi trebuit să fie urmată de Operaţiunea Walküre, prin care complotiştii urmau să-şi asigure controlul asupra ţării. Principalul atentator la viata führer-ului a fost Claus von Stauffenberg, care făcea parte din statul major al Armatei de Rezervă, funcţie care îi permitea să aibă acces la sala de raport a lui Hitler. La ora 10:00 a zilei de 20 iulie, Stauffenberg a zburat la cartierul general de la Rastenburg ca să participe la o conferinţă militară cu Hitler. Stauffenberg avea o bombă în geantă.
Conferinţa a început pe la ora 12:10. Stauffenberg a activat detonatorul, l-a plasat în masa de exploziv plastic şi întreg ansamblul l-a introdus în geantă. A intrat în sala de conferinţe şi a plasat geanta cu bomba sub masa în jurul căreia se adunaseră Hitler şi mai mult de 20 de ofiţeri. După zece minute, Stauffenberg a părăsit camera. La 12:40 bomba a explodat, demolând cea mai mare parte a sălii de conferinţe. Trei ofiţeri şi un stenograf au fost grav răniţi şi au murit. Dar Hitler a supravieţuit, suferind doar câteva răni usoare. Stauffenberg, după ce a auzit explozia şi a văzut fum ieşind ferestrele cu geamuri sparte ale clădirii răvăşite de explozie, a crezut că Hitler a murit, s-a urcat într-o maşină şi a fugit la aeroport. La ora 13:00, a decolat la bordul unui avion He 111 spre Berlin.
Fuhrerul a cerut o ancheta imediata.
In chiar acea noapte, Stauffenberg a fost arestat şi adus, împreună cu alţi membri ai grupului de rezistenţă, în curtea Ministerului Apărării din Berlin. Toţi au fost împuşcaţi. Înainte de a fi executat, von Stauffenberg a strigat: „Trăiască Germania secretă”, „Trăiască Sfînta Germanie”.

Atentatul a fost punctul culminant al acţiunilor rezistenţei germane, care încercase de mai multe ori să răstoarne regimul nazist. Eşecul complotului a dus la arestarea a peste 5.000 de oameni şi la executarea a aproximativ 200 dintre ei, practic la zdrobirea rezistenţei.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni