Marea ducesă Elisabeta a Rusiei | Puterea credinţei

Prințesa Elisabeta Alexandra Louise Alice de Hesse s-a născut pe 1 noiembrie 1864 și a fost al doilea copil al lui Ludovic al IV-lea, Mare Duce de Hesse și al Prințesei Alice a Regatului Unit, deci nepoată a reginei Victoria.

Elisabeta și familia ei trăiau modest față de standardele regale, copiii își făceau singuri curat în cameră, iar mama lor, Alice, le cosea hainele. În timpul războiului austro-prusac, adeseori Prințesa Alice o lua pe Elisabeta cu ea în timp ce vizita soldații răniți într-un spital din apropiere. Când și-a pierdut mama și sora mai mică in urma îmbolnăvirii cu difterie, Elisabeta a suferit enorm.

În adolescență, Elisabeta s-a îndrăgostit de Marele Duce Serghei Alexandrovici al Rusiei. Mătușa Elisabetei, împărăteasa Maria Alexandrovna a Rusiei, venea frecvent în vizită la Hesse și de multe ori era însoțită de fiii ei mai mici, Serghei și Paul. Serghei era un tânăr foarte credincios, care la început n-a impresionat-o prea mult pe Elisabeta. Însă după moartea ambilor părinți ai lui Serghei în același an, Elisabeta s-a apropiat de el și treptat a început să-l vadă într-o lumină nouă. Așa că atunci când Serghei i-a cerut mâna a acceptat.

Serghei și Elisabeta s-au căsătorit la 15 iunie 1884 la Palatul de iarnă din Sankt Petersburg, iar ea a devenit Marea Ducesă Elisabeta Fiodorovna. La nunta lor, viitorul țar Nicolae al II-lea a cunoscut-o pe sora mai mică a Elisabetei, Prințesa Alix, care avea să-i devină soție.

Cuplul s-a stabilit inițial la Palatul Beloselski-Belozerski din St. Petersburg, iar după ce Serghei a fost numit guvernator - general al Moscovei în 1892, s-au mutat la Kremlin.

Cei doi nu au avut copii, însă în 1902 au fost numiți tutori pentru Marele Duce Dmitri Pavlovici și Marea Ducesă Maria Pavlovna, nepoții lui Serghei.

Crescută în religia luterană, Elisabeta s-a convertit la ortodoxism în 1891.

Pe 18 februarie 1905, soțul Elisabetei, Serghei a fost asasinat la Kremlin de revoluționarul socialist Ivan Kaliaev. Elisabeta a suferit enorm, dar a găsit resurse în credința ei puternică și l-a vizitat personal pe Kaliaev la închisoare, cerându-i să se pocăiască și spunându-i că îl va ruga pe Țarul Nicolae al II-lea să-l grațieze, însă revoluționarul a refuzat-o, susținând că moartea lui va sluji cauza revoluționară chiar mai mult decât moartea lui Serghei Alexandrovici. Asasinul Kaliaev a fost spânzurat la 23 mai 1905.

După moartea lui Serghei, Elisabeta a purtat doliu tot restul vieții. În 1909 și-a vândut toate bijuteriile, chiar și verigheta. A ctitorit Mănăstirea de maici Sf. Marta și Maria din Moscova și a devenit stareță. La scurtă vreme, în incinta mănăstirii a deschis un spital, o capelă, o farmacie și un orfelinat. Adesea Elisabeta vizita cartierele sărace ale Moscovei și făcea tot posibilul pentru a îi ajuta pe săraci.

În 1918, Lenin a ordonat arestarea Elisabetei de către CEKA. Au trimis-o întâi la Perm, apoi la Ekaterinburg, unde a fost ținută câteva zile alături de Marele Duce Serghei Mihailovici, Prințul Ioan Constantinovici, Prințul Constantin Constantinovici, Prințul Igor Constantinovici și Prințul Vladimir Palei. Pe 20 mai 1918, toți au fost duși la Alapaevsk și închiși în incinta școlii Napolnaia de la marginea orașului.

În după-amiaza zilei de 17 iulie, ofițerul CEKA Piotr Starțev și câțiva muncitori bolșevici s-au dus la școala Napolnaie, le-au luat prizonierilor toți banii rămași și i-au anunțat că vor fi mutați peste noapte la fabrica Siniacihenski. În miez de noapte, prizonierii au fost duși cu căruța înspre satul Siniaciha. La 18 kilometri de Alapaevsk, unde era o mină de fier abandonată, cu o groapă adâncă de 20 de metri și parțial inundată, s-au oprit. Potrivit unuia dintre asasini, pe nume Vasili Riabov, cekiștii i-au aruncat pe prizonieri în groapă. Apa nefiind suficient de adâncă pentru ca aceștia să se înece, au aruncat apoi două grenade peste ei, însă Elisabeta și alți câțiva prizonieri au supraviețuit și au început să cânte o rugăciune. În cele din urmă, asasinii au aruncat maldăre de crengi peste victime și le-au dat foc.

La scurt timp după aceea, Alapaevsk a căzut în mâinile Armatei Albe. La 8 octombrie 1918, Albii au descoperit rămășițele Elisabetei și ale celorlalți prizonieri, în groapa în care fuseseră uciși. Se pare că mulți dintre ei au supraviețuit în urma focului și au murit după aceea de foame sau din cauza rănilor.

Rămășițele Elisabetei au fost duse la Ierusalim, la Mănăstirea Maria Magdalena de pe Muntele Măslinilor, la construirea căreia contribuise Marea Ducesă împreună cu soțul ei.

Elisabeta a fost canonizată de Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei în 1981 și de Biserica Ortodoxă Rusă în 1992