Mama şi copilul, cartea care a “crescut” milioane de copii. Emil Căpraru, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru uneltire împotriva regimului, iar Herta Căpraru, exmatriculată din facultate
Emil Căpraru s-a născut pe 27 septembrie 1923 în comuna Mihăiţa, judeţul Dolj, în familia unui ţăran înstărit care avea 30 – 40 de hectare de pământ. Părinţii săi au avut trei băieţi, primul dintre ei va ajunge medic, cel de-al doilea născut a fost ales să aibă grijă de gospodăria părintească, iar mezinul avea să devină inginer.
Emil, cel
mai mare dintre cei trei copii, a urmat Colegiul Naţional Carol I din Craiova, pe
care l-a absolvit în 1943. Tatăl său, Constantin Căpraru, sergent căzut
prizonier la Stalingrad şi dus în lagărele sovietice, a murit în prizonierat,
iar cel care a aflat primul cumplita veste a fost Emil, cel mai mare dintre
fraţi. Deja student la Medicină, Emil s-a dus la Focşani, la cazarma unde
ajungeau prizonierii de război eliberaţi de ruşi după 23 august 1944, să afle veşti despre sergentul Căpraru. Tânărul
a primit din mâna unui fost prizonier fotografia pe care el însuşi i-o dăduse
tatălui înainte de mobilizarea pe front şi astfel a primit vestea că e orfan.
Mama celor trei fraţi avea, în momentul în care aflase că soţul este prizonier,
35 de ani şi, povesteşte Emil Căpraru, din acel moment nu a mai purtat decât
haine negre.
Emil Căpraru
a terminat Facultatea de Medicină Umană din Bucureşti în 1949 şi, devenit rezident,
tânărul a fost ales de profesorul Alfred Rusescu să-i fie asistent la Catedra
de Pediatrie. În timpul mişcărilor studenţeşti anticomuniste de la Budapesta
din 1956, deşi nu mai era student, medicul a intrat în legătură cu tinerii care
începuseră să se organizeze la Bucureşti împotriva regimului comunist. Emil
Căpraru s-a dus la trei dintre profesorii lui. Pe Alfred Rusescu l-a întrebat:
“Dacă sunt mişcări de protest şi trebuie să vorbiţi în amfiteatru, o
veţi face?” Marele
pediatru i-a răspuns: “Dragă, categoric! Şi dacă mă împuşcă, eu vorbesc!” Acelaşi răspuns l-a primit şi de la
profesorul Lupu, care i-a spus: “Vorbesc, fătul meu, vorbesc”. Profesorul
Theodor Burghele i-a răspuns tânărului medic: “Măi, Emile, tu o să mori adolescent”, sfătuindu-l însă
să fie prudent. Dar Emil Căpraru a continuat să vorbească cu colegi, studenţi
şi profesori şi, nu după mult timp, activitatea sa a ajuns la urechile
Securităţii. Dat afară din învăţământ şi numit medic pediatru la Spitalul de
Copii 23 August, tânărul a primit avertismentul marelui profesor Burghele care
l-a convocat într-o dimineaţă la ora 6, la o întâlnire secretă în Grădina
Icoanei, pentru a-l atenţiona că e filat.
Doctorul
Căpraru a fost arestat pe 13 decembrie 1958. În acel moment era déjà căsătorit
cu Herta, studenă în anul VI la Facultatea de Medicină, şi aveau un copil de un
an. Primele 48 de ore de reţinere le-a petrecut într-un loc conspirativ al
Securitatii, apoi medicul a fost dus la Uranus, unde a stat luni de zile în
anchete şi torturi cumplite, ţinut ore în şir în picioare sau în genunchi, bătut
cu pumnii şi torturat psihic.
După
finalizarea anchetei, deţinutul a fost dus la Jilava, apoi la Aiud şi din nou la
Bucureşti, la Malmaison, apoi iar la Jilava. Emil Căpraru a rămas în închisoarea
de triaj Jilava până în aprilie 1963, apoi a fost transferat la Salcia, ultimul
său loc de detenţie. După un număr de 113 anchete, medicul fusese condamnat de
Tribunalul Militar Bucureşti, prin Sentinţa nr. 544 din 26 mai 1959, la douăzeci
de ani de muncă silnică, opt ani de degradare civică, confiscarea totală a
averii personale şi cinci sute de lei cheltuieli de judecată pentru crimă de
uneltire împotriva ordinii sociale.
În timpul
anilor de închisoare, doctoral Căpraru l-a avut coleg de celulă timp de doi ani
pe Constantin Noica şi, povestea mai târziu, la îndemnul acestuia, deţinuţii
organizau lecţii în penitenciar. Lui i-a revenit misiunea de a ţine ore de
istorie şi geografie, pentru că în cameră mai erau trei medici, iar aceştia
primiseră biologia, nutriţia şi chimia.
Soţia sa,
Herta Căpraru, a fost exmatriculată din facultate şi nu a ştiut nimic de
tânărul medic timp de şase ani, până în 1964, când regimul comunist a emis
decretul pentru eliberarea deţinuţilor politici, dar înainte de a fi eliberați,
aceştia au fost avertizați că nu le era permis să spună nimic despre cele indurate.
Ajuns acasă,
Emil Căpraru şi-a cunoscut fiul care avea déjà şapte ani şi a început să se
readapteze la viaţa de după gratii. Datorită faptului că decretul prevedea şi o
componentă de reabilitatre a foştilor deţinuţi politici, medicul a putut să fie
reangajat la Spitalul de Copii 23 August unde a lucrat timp de 22 de ani, până
la pensionare, dar a rămas în permanenţă în atenţia Securităţii în anii ce vor
urma.
În 1981, soţii
Herta şi Emil Căpraru duc la tipar, la Editura Medicală, volumul Mama şi
copilul şi, în ciuda dosarului prost al autorilor, redactorul-şef al editurii
reuşeşte să primească aprobarea organelor de securitate şi să publice volumul
de puericultură. Cartea a avut un succes formidabil încă de la prima ediţie,
mai ales datorită faptului că era scrisă de doi practicieni în pediatrie.
Volumul a fost tipărit în şase ediţii şi sute de mii de exemplare şi a fost
tradus în limba rusă, având mai multe ediţii şi în Uniunea Sovietică înainte de
1989.
Marele
pediatru Emil Căpraru are, în volumul său, o serie întreagă de învăţături
pentru tinerele mame, la fel de valabile şi astăzi şi, poate, mai valoroase
decât sfaturile de parenting din anii internetului, dar cel mai important crez
al său a fost acela că laptele şi dragostea de mamă nu se înlocuiesc.
Medicul Emil
Căpraru a murit la vârsta de 95 de ani, pe 17 ianuarie 2018, la Câmpina, și
este înmormântat alături de soția sa, Herta, care a murit in 1991, în Cimitirul
Evanghelic-Lutheran din București.
Adevarate modele. Pacat ca au trebuit sa treaca prin asa ceva.
RăspundețiȘtergere