Treceți la conținutul principal

Marea Ducesă Alexandra a murit la naşterea celui de-al doilea copil| Cine a salvat bebeluşul născut prematur



Marea Ducesa Alexandra
Marea Ducesă Alexandra Georgievna a Rusiei s-a născut pe 30 august 1870 în Corfu şi a fost al treilea copil al regelui George I al Greciei și a reginei Olga. Fratele ei, regele Constantin I al Greciei va avea trei băieţi – George, Alexandru şi Paul, şi toţi trei vor deveni regi ai Greciei, şi două fete, una dintre ele fiind ducesa Irene de Aosta, viitoarea regină a Croaţiei, iar cealaltă, Elena, va deveni regina-mamă a României.

Alexandra, căreia familia îi spunea "Greek Alix" sau "Aline", a fost foarte iubită de familie. Când a împlinit 19 ani, s-a măritat cu Marele Duce Paul Alexandrovici al Rusiei, al optulea copil al împăratului Alexandru al II-lea și al împărătesei Maria de Hesse.
Cuplul a avut doi copii: Marea Ducesă Maria Pavlovna şi Marele Duce Dmitri Pavlovici
Marea Ducesa Alexandra cu fiica ei, Maria Pavlovna
Fiind însărcinată în șapte luni cu cel de-al doilea copil, Alexandra a plecat la plimbare, împreună cu prietenii ei, cu o barcă pe râul Moscova. A vrut să sară de pe ţărm direct în barcă, dar a căzut. Prietenii au ridicat-o şi părea că nu a păţit nimic grav, dar a doua zi s-a prăbușit în mijlocul unui bal cu dureri violente. A intrat imediat în travaliu şi a născut un fiu, pe Dmitri şi imediat după aceea a intrat în comă profundă, murind șase zile mai târziu, pe 24 septembrie 1891 , la vârsta de 21 de ani. Soțul ei, Marele Duce Paul, distrus de durere, a trebuit să fie ținut ca să nu se arunce în mormânt când a fost coborât sicriul.
Spitalul maternitate Alexandra din Atena a fost numit mai târziu în memoria ei de regele Paul al Greciei, nepotul Marii Ducese şi are ca arie principală de cercetare combaterea mortalității materne.
Dmitri, copilul născut prematur, nu a primit mari șanse de supraviețuire de la medici. Totuşi, el a trăit, cu ajutorul Marelui Duce Serghei, unchiul patern, care i-a făcut lui Dmitri băile prescrise de medici, l-a învelit în vată și l-a pus într-un leagăn umplut cu sticle de apă fierbinte pentru a-i asigura bebeluşului temperatura potrivită. Şi el, şi sora lui mai mare, Maria Pavlovna, au fost preluaţi şi crescuţi de acest unchi şi de soţia lui, Marea Ducesă Elisabeta Feodorovna.
Însă în 1905, unchiul Serghei, pe atunci guvernator-general al Moscovei, a fost asasinat de socialiști în timpul Revoluției din 1905. Criminalul, revoluționarul socialist, Ivan Kaliaev, pusese iniţial la cale atacul cu câteva zile mai devreme, dar văzând că în trăsura cu care guvernatorul ieşise la plimbare erau şi Marea Ducesă Elisabeta și cei doi orfani crescuţi de Marele Duce – Maria, în vârstă de cincisprezece ani, și micuţul Dmitri, s-a răzgândit pentru că nu a vrut să ucidă femei și copii. Câteva zile mai târziu, al doilea atac a avut succes. După această dramă, tânărul Dmitri a fost trimis să locuiască cu ţarul Nicolae al II-lea și familia sa, iar la un moment dat au existat speculații că ar putea fi făcut moștenitor în locul țareviciului hemofilic, prin căsătoria lui cu fiica cea mare a ţarului, Olga.
De-a lungul vieții sale, Dmitri Pavlovici a fost cunoscut ca un mare afemeiat, având relaţii cu balerina și actrița de film rusă Vera Karalli, cu scriitoarea Pauline Fairfax Potter, cu Ducesa de Marlborough, cu prinţesa Natalia Brassova, soția morganatică a vărului său, Mihail, și, la începutul anilor 1920, cu Coco Chanel.
În noapte de 16 spre 17 decembrie 1916, Mare Duce Dimitri Pavlovici a participat la asasinarea lui Grigori Rasputin, făcând parte, alături de doctorul Lazovert, cel care a furnizat cianura, locotenentul Soukhotine, deputatul Dumei Pourichkevitci și prințul Felix Iusupov, care era căsătorit cu o nepoată a ţarului, din grupul care a fost făcut vinovat de asasinarea călugărului.
Ca rezultat direct al implicării lui în uciderea lui Rasputin, Dmitri a fost pedepsit de ţarul Nicolae al II-lea, care a decis să-l trimită pe frontul persan, eveniment care, în cele din urmă, i-a salvat viața. Cele mai multe din rudele Marelui Duce Dmitri au fost executate de bolșevici, inclusiv tatăl său, mătușa care l-a crescut în copilărie, Elisabeta, și fratele său vitreg Vladimir Paley (povestea impresionantă a mătuşii Elisabeta o găsiţi aici http://dosaresecrete.blogspot.com/2020/03/marea-ducesa-elisabeta-rusiei-puterea.html ).
Dmitri a scăpat cu ajutorul britanicilor, călătorind întâi la Teheran și Bombay, apoi ajungând la Londra.
Sora Marelui Duce, Maria, şi ea scăpată din Rusia bolşevică, a lucrat în industria modei din Paris. A înființat o firmă numită "Kitmir" specializată în broderie, mărgele și paiete și a lucrat mult pentru Coco Chanel.
Dmitri s-a căsătorit în 1927 cu o moștenitoare americană, Audrey Emery, cu care a avut un fiu ce va deveni primar în Palm Beach, Florida. Dmitri și Audrey au divorțat în 1938, iar Marele Duce a murit într-un sanatoriu din Davos, în Elveția, în 1941.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni