Treceți la conținutul principal

Imnul lui Handel pentru Caroline, una dintre cele mai influente regine din istoria Angliei


Caroline de Brandenburg-Ansbach s-a născut pe 1 martie 1683 la Ansbach, în Germania, fiind fiica lui Johann Friedrich, Margraf de Brandenburg-Ansbach și a celei de-a doua soții, Prințesa Eleonora Erdmuthe de Saxa-Eisenach. Când fetiţa avea trei ani, tatăl ei a murit de variolă la vârsta de 32 de ani,  iar Caroline și fratele ei mai mic, Wilhelm Frederick, au părăsit Ansbach împreună cu mama lor.
În 1692, mama Carolinei s-a căsătorit cu Electorul de Saxonia, astfel că ea și copiii s-au mutat la curtea saxonă, la Dresda. Doi ani mai târziu, Eleonore Erdmuthe a devenit din nou văduvă după ce soțul ei a contactat variolă de la una dintre metresele sale. Eleonore a murit în 1696, iar copiii, Caroline și Wilhelm Frederick, s-au întors la Ansbach pentru a sta cu fratele lor vitreg, Margraful Georg Frederick II. Curând Caroline a ajuns la Lützenburg în afara Berlinului, în grija lui Frederick Elector de Brandenburg și a soției acestuia, Sophia Charlotte, care fusese prietenă cu mama decedată.
Frederick și Sophia Charlotte au devenit rege și regină a Prusiei în 1701 şi astfel micuţa Caroline a luat contact cu un mediu intelectual absolut diferit faţă de tot ceea ce cunoscuse până atunci, fiind tratată ca o fiică de regina Prusiei.
În iunie 1705, deşi Sophia Charlotte murise de puţin timp, nepotul ei, George Augustus, prinț de Hanovra, a vizitat curtea din Ansbach incognito, pentru a o cunoaşte pe Caroline, despre care citise în rapoarte diplomatice că are "o incomparabila frumusețe și multiple atributele mentale". 
George Augustus s-a îndrăgostit de fată şi şi-a declinat adevărata identitate: era moștenitorul Electorului de Hanovra și al treilea în linie la succesiunea tronului Marii Britanii.
Pe 22 august 1705, Caroline a ajuns în Hanovra pentru nunta cu George Augustus şi după scurt timp a rămas însărcinată. Primul ei copil, Prințul Frederick, s-a născut pe 20 ianuarie 1707. La câteva luni după naștere, în iulie, Caroline s-a îmbolnăvit de variolă. Copilul a fost ținut departe de ea, însă George Augustus a îngrijit-o devotat, îmbolnăvindu-se și el. Din fericire, au reuşit să se vindece amândoi, iar în următorii șapte ani, Caroline a avut încă trei copii, Anne, Amelia și Caroline.
Cuplul  a avut un mariaj fericit, deși el a continuat să aibă metrese, două dintre amantele lui cunoscute au fost Henrietta Howard, mai târziu contesă de Suffolk, și, din 1735, Amalie von Wallmoden, contesă de Yarmouth.
În iunie 1714, Electoarea Sophia, nepoata regelui Iacob I al Angliei, a murit în brațele Carolinei, la vârsta de 84 de ani, și socrul Carolinei a devenit moștenitorul prezumptiv al reginei Anne. Câteva săptămâni mai târziu, Anne a murit și astfeş Electorul de Hanovra a fost proclamat succesorul ei, devenind regele George I al Marii Britanii.
Odată cu ascensiunea la tron a lui George I, în 1714, soțul Carolinei a devenit Duce de Cornwall și apoi Prinț de Wales, iar Caroline - Prințesă de Wales, fiind prima Prințesă de Wales în peste 200 de ani.
Inteligenta prinţesă a devenit regină consort la moartea socrului ei în 1727 și a fost încoronată împreună cu soțul ei la Westminster Abbey pe 11 octombrie în același an.
Pentru următorii zece ani, Caroline a avut o influență imensă la curtea Angliei, urmând principiile de viaţă ale reginei Sophia Charlotte a Prusiei. A sprijinit actele de clemență pentru iacobiți, libertatea presei și libertatea de exprimare în Parlament.
Cuplul regal a avut mari probleme cu fiul lor cel mare, Frederick, Prinț de Wales, care rămasese în Germania când ei au venit în Anglia. Acesta avea metrese și datorii, era pasionat de jocurile de noroc, se opunea convingerilor politice ale tatălui său și se plângea de lipsa lui de influență în guvern. 
Ca regină a Angliei, Caroline s-a înconjurat de artiști, scriitori și intelectuali, a avut o colecţie impresionantă de bijuterii, în special camee, a achiziționat opera de artă.
Regina a murit pe 20 noiembrie 1737 la Palatul St. James, la vârsta de 54 de ani, iar soțul ei i-a supraviețuit 23 de ani. Caroline a fost înmormântată la Westminster Abbey pe 17 decembrie, dar Frederic, fiul nerecunoscător, nu a fost invitat la înmormântare. Georg Friederich Handel a compus, cu această ocazie celebrul The Ways of Zion Do Mourn, un imn pentru regina Caroline. Istoricii moderni o consideră astăzi una dintre cele mai influente consoarte din istoria britanică.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni