Treceți la conținutul principal

IOSIF VULCAN, UN MARE CĂRTURAR TRANSILVĂNEAN


Iosif Vulcan s-a născut pe 31 martie 1841 la Holod, în Bihor, într-o veche familie greco-catolică. Tatăl său, Nicolae Vulcan, a fost preot, nepot de unchi al episcopului Samuil Vulcan, întemeietorul școlii de la Beiuș, mama sa fiind Irinyi Viktória.
Studiile primare le urmează în comuna Leta-Mare, unde se mută cu familia în 1844. Din 1851 merge la Gimnaziul Premonstratens din Oradea. La sfatul tatălui său, se înscrie la facultatea de drept a Universității din Budapesta, dar nu urmează o carieră de avocat pentru că era atras de literatură. În luna iunie a anului 1865 Iosif Vulcan întemeiază revista Familia, al cărei program era de a răspândi cultura românească în Transilvania, iar în februarie 1866 primește la sediul redacției, de la un privatist de la Gimanziul din Cernăuți, o scrisoare însoțită de mai multe poezii. Semnatarul era Mihail Eminovici.
Redactorul Familiei publică una dintre ele, “De-aș avea”, dar transformă, de comun acord cu autorul, numele acestuia din Eminovici în Eminescu.
Iosif Vulcan a fost și unul dintre promotorii teatrului românesc în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1870, alături de deputații români din Parlamentul Ungar, pune bazele unei societăți pentru crearea unui fond de teatru român.
Prin articolul său publicat în 1869, denumit „Să fondăm teatru național!”, Iosif Vulcan a atras de partea proiectului său o mulțime de transilvăneni.
Până în 1907 el a participat la fiecare adunare generală a societății care avea ca scop strângerea de capital pentru înființarea unui teatru românesc în Transilvania.
Fondatorul revistei Familia a scris el însuși poezii, nuvele, romane și a făcut mai multe traduceri. În 1868 a vizitat Bucureștiul, iar în 1869 a tipărit primul volum din "Panteonul Român", cu portretul şi biografia regelui Carol I al României. “Panteonul” lui Vulcan va conține portretele și biografiile celebrităților române.
Cărturarul a murit pe 8 septembrie 1907 și a fost înmormântat în cimitirul Olosig din Oradea.
Moștenirea sa, revista "Familia", trăiește și astăzi, fiind editată de Consiliul Judeţean Bihor. La Oradea există și Muzeul Iosif Vulcan, în casa în care s-a aflat redacţia Revistei Familia, între anii 1897-1906, de fapt, casa în care au locuit Iosif şi Aurelia Vulcan. Spaţiul a fost cumpărat cu 20 de mii de coroane în 1896, pentru ca, după moartea lui Iosif Vulcan, soția lui, Aurelia Vulcan, să-l vîndă, în aprilie 1918, cu 150 de mii de coroane lui Schreiber Iacob.
Noul proprietar, un an şi jumătate mai tîrziu, a vîndut casa lui Margit Moskovitz, ce avea să fie deportată şi gazată la Auschwitz, în vara anului 1944.
După război, imobilul a intrat în proprietatea statului, în 1964 deschizându-se aici Casa Memorială Iosif Vulcan. Datorită învestițiilor autorităților locale, în 2015 Muzeul Iosif Vulcan a devenit un spațiu complet reamenajat ce găzduiește o colecție de documente în original sau în reproduceri, numere din cele cinci serii ale revistei Familia, precum și obiecte de artă sau de mobilier care i-au aparținut acestuia.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

INEDIT: VIDEOINTERVIU CU REGINA MARIA_ROMANIA_9 MAI 1929

Vizita Reginei Maria in America, in toamna anului 1926, a creat multa valva in presa de peste Ocean. Camerele video au insotit-o peste tot, oficialitatile i-au adus omagiile, poporul american a privit-o cu admiratie. Regina insasi a relatat in jurnalul sau impresiile pe care vizita peste Ocean i le-au lasat. Trei ani mai tarziu, cand o echipa a Fox Movietone News a venit in Romania, Regina a inregistrat un interviu vide o in care vorbeste despre aceasta calatorie fascinanta, dar si despre viata ei si despre speranta. Filmul de arhiva apartine si este pastrat in biblioteca University of South Carolina si cred ca nu a fost vizionat pana acum decat, eventual, in cercuri restranse. L-am descoperit dupa o cercetare minutioasa si cred ca este momentul sa il fac cunoscut. M-as bucura sa aflu impresiile dvs despre aceste imagini pretioase care apartin istoriei Romaniei moderne, despre aceasta Regina atat de iubita, descoperita in anii din urma putin cate putin si care mai are inca, la atatia

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp