Treceți la conținutul principal

Moartea lui Sisi. Asasinarea Preaiubitei Împărătese


În toamna anului 1898, în ciuda avertismentelor cu privire la posibile încercări de asasinat, Împărăteasa Sisi, ajunsă la vârstă de șaizeci de ani, a călătorit incognito la Geneva, în Elveția. În ciuda discreţiei micului cortegiu imperial, un membru al personalului Hotelului Beau-Rivage, unde s-a cazat frumoasa împărăteasă, a dezvăluit presei că Sisi era oaspetele lor.
Sâmbătă, pe 10 septembrie, la ora 1:35 după-amiaza,  Elisabeta și contesa Irma Sztáray de Sztára şi Nagymihály, doamna ei de onoare, au părăsit hotelul aflat pe malul lacului Geneva mergând pe jos pentru a prinde vaporul pentru Montreux. 
Cele două doamne se plimbau de-a lungul promenadei când Luigi Lucheni, un anarhist italian în vârstă de 25 de ani, s-a apropiat de ele, încercând să privească pe sub umbrela împărătesei. Potrivit contesei Irma Sztáray, când clopotul vaporului a anunțat plecarea iminentă, Lucheni a părut să se poticnească și să facă o mișcare cu mâna ca și cum ar fi vrut să-și mențină echilibrul. În realitate, într-un act numit de specialiştii în criminalistică “de propagandă a faptei", Luigi Lucheni a înjunghiat-o pe Elisabeth cu un ac ascuțit care avea o lungime de 10 cm (un ac industrial) pe care îl ascunsese într-un mâner din lemn.
Lucheni planificase inițial să îl omoare pe ducele de Orleans, dar pretendentul la tronul Franței please din Geneva spre Valais mai devreme decât era palnificat. Asasinul l-a căutat, dar nu l-a mai găsit în oraş, aşa că a ales-o ca victimă pe Sisi. N-ar fi ştiut că împărăteasa Austriei se află la Geneva dacă n-ar fi existat indiscreţia acelui angajat al hotelului care a dezvăluit unui ziar din Geneva că femeia elegantă care călătorea sub pseudonimul Contesa de Hohenembs era chiar împărăteasa Elisabeta.
“Sunt un anarhist prin convingere... am venit la Geneva să ucid un suveran, cu scopul de a da un exemplu celor care suferă și celor care nu fac nimic pentru a îmbunătăți poziția socială a acestora; nu contează pentru mine cine era suveranul pe care ar fi trebuit să-l omor... Nu era o femeie cea pe care am lovit-o, ci o împărăteasă; era o coroană pe care o aveam în vedere”, a mărturisit asasinul la proces.
După ce Lucheni a injunghiat-o cu acul, împărăteasa s-a prăbușit. Un șofer aflat în zonă a ajutat-o ​​să se ridice în picioare și a alertat administratorul austriac al Hotelului Beau-Rivage, un bărbat numit Planner. Dar cele două femei au mers aproximativ 100 de metri până la pasarela vaporului și au urcat la bordul vasului care urma să le ducă la Montreaux. În acel moment, când urcau la bord, doamna de onoare, contesa de Sztáray, și-a aşezat mâna pe brațul lui Sisi. Exact atunci împărăteasa şi-a pierdut cunoştinţa şi s-a prăbușit lângă ea. Contesa a strigat disperată să vină un medic, dar numai o fostă asistentă medicală, pasageră şi ea, se afla în preajmă. Roux, căpitanul vasului, care nu ştia că femeia căzută era împărăteasa Austriei, nu a luat nicio măsură deosebită. Pentru că era foarte cald pe puntea vaporului, a sfătuit-o pe contesă să iasă și să o ducă pe Sisi înapoi la hotel. Dar, între timp, vasul se îndepărta deja de port. Trei oameni au purtat-o ​​pe braţe pe Sisi pe puntea de sus a vaporului și au aşezat-o pe o bancă. Contesa Sztáray i-a desfăcut rochia şi i-a tăiat șireturile de la corset pentru a o ajuta să respire. Împărăteasa şi-a revenit pentru câteva clipe și contesa Sztáray a întrebat-o dacă o doare ceva. Ea a răspuns: "Nu". Apoi a întrebat:"Ce s-a întâmplat?" şi și-a pierdut din nou cunoştinţa.
Contesa Sztáray a observat o mică pată maronie pe rochie, în dreptul pieptului împărătesei, în partea stângă. Abia atunci, speriată că Sisi nu îşi revenea din leşin, l-a informat pe căpitan despre identitatea lor. Vaporul s-a întors de urgenţă la Geneva. Elisabeta a fost dusă înapoi la Hotelul Beau-Rivage, cărată de șase marinari pe o targă improvizată, încropită din pânză de vele, perne și două vâsle. Fanny Mayer, soția directorului hotelului, o asistentă medicală care era cazată la hotel şi contesa au dezbrăcat-o pe Elisabeta. Când i-au scos pantofii, contesa de Sztáray a observat câteva picături mici de sânge și o rană. Atunci când au ridicat-o de pe targă ca să o pună pe pat, şi-au dat seama că Sisi a murit. Frau Mayer a realizat că respiraţiile pe care ea le-a auzit când împărăteasa fost adusă în cameră, au fost ultimele ei răsuflări. Doi doctori, dr. Golay și dr. Mayer, au sosit împreună cu un preot, dar era prea târziu pentru a o salva. Moartea împărătesei Sisi a fost declarată la ora 2:10. Toată lumea a îngenuncheat și s-a rugat pentru odihna sufletului ei, iar contesa Sztáray i-a închis ochii și i-a alăturat mâinile.
Când Franz Iosif a primit telegrama care anunţa moartea lui Sisi, primul gând a fost că s-a sinucis. Un mesaj sosit ulterior, cu detalii despre asasinare, l-a făcut să respire oarecum uşurat. În această a doua telegramă i s-a cerut permisiunea de a îi fi efectuată o autopsie decedatei, iar răspunsul împăratului a fost că toate procedurile prevăzute de Legea elvețiană ar trebui să fie respectate.
Autopsia a fost efectuată a doua zi de către doctoral Golay, care a descoperit că arma a pătruns în toracele lui Sisi la o adâncime de 85 de milimetri, i-a fracturat a patra coastă, i-a străpuns plămânul și pericardul și a pătruns în inimă, în partea de sus, apoi a ieșit la baza ventriculului stâng. Rana era foarte îngustă și, din cauza presiunii exercitate de corsetul extrem de strâns al lui Sisi, hemoragia sângelui în sacul pericardic al inimii a fost încetinită la doar câteva picături. Până când sacul pericardic nu s-a umplut, inima împărătesei a bătut aproape normal. De aceea Sisi a putut să meargă singură de la locul asasinatului la rampa de îmbarcare pe vas.
Doctorul Golay a fotografiat rana, iar fotografia a ajuns la procurorul general elvețian care a investigat asasinatul. Acesta a distrus-o, câteva săptămâni mai târziu, din ordinul împăratului Franz Joseph, împreună cu instrumentele de autopsie.
Geneva s-a îmbrăcat în doliu. Corpul împărătesei Elisabeta a fost așezat într-un sicriu triplu: două interioare de plumb, al treilea, cel exterior, din bronz, aşezat pe un soclu cu picioare tip gheare de leu. Marți, înainte de sigilarea sicrielor, reprezentanții oficiali ai lui Franz Joseph au ajuns la Geneva pentru a identifica trupul împărătesei. Coşciugul era prevăzut cu două panouri de sticlă, acoperite cu uși, care puteau fi trase pentru a permite să i se vadă fața.
Miercuri dimineață, trupul lui Sisi a fost transportat la Viena la bordul unui tren mortuar. O inscripție simplă se afla pe sicriul ei: "Elisabeta, împărăteasa Austriei". Pentru că Sisi era extrem de iubită pe teritoriul locuit de maghiari, cuvintele "și Regina Ungariei" au fost adăugate în grabă, de-abia după ce cortegiul a ajuns la Viena. Întregul Imperiu Austro-Ungar a fost în mare doliu. 82 suverani și nobili de rang înalt au format cortegiul lui Sisi în dimineața zilei de 17 septembrie, spre Cripta Capucinilor, locul de înmormântare al dinastiei de Habsburg.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni