Treceți la conținutul principal

CIUDATUL CAZ AL LUI “NORTON I, ÎMPĂRAT AL STATELOR UNITE”


Joshua Abraham Norton a fost un cetățean din San Francisco, California, care, în 1859, s-a autoproclamat „Norton I, Împărat al Statelor Unite”. Mai târziu, și-a luat titlul secundar de „Protector al Mexicului”.

Născut în Anglia, în feburarie 1818, Norton și-a petrecut mare parte din viață în Africa de Sud. După moartea mamei sale, în 1846, și cea a tatălui său în 1848, a ajuns la San Francisco, probabil, în noiembrie 1849.
La început, și-a câștigat existența ca om de afaceri, dar și-a pierdut averea investind în orez peruvian. În septembrie 1859 a devenit celebru, pretinzând la poziția de Împărat al Statelor Unite ale Americii.

LUPTA ÎMPOTRIVA REPUBLICII

Deşi nu avea nicio putere politică formală, era tratat cu tot respectul în San Francisco, avea monedă proprie emisă pe numele lui, iar cetățenii oraşului sărbătoreau prezența lui „regală” și proclamațiile lui, cum a fost, de exemplu, ordinul său pentru dizolvarea forțată a Congresului.
Lupta lui Norton împotriva liderilor aleși ai Americii a persistat pentru tot restul vieții sale. În speranța de a rezolva disputele care au dus la Războiul Civil, în 1862 Norton a emis un mandat, cerând atât Bisericii Romano-Catolice, cât și celei protestante rânduirea sa publică drept „Împărat”.
După ce încercările lui de a răsturna guvernul ales au fost ignorate, Norton și-a îndreptat atenția spre alte aspecte. Pe 12 august 1869, „fiind dornic de atenuare a disensiunilor conflictelor de partid existente acum în tărâmul nostru”, a declarat abolirea partidelor Democrat și Republican.

INSPECTORUL IMPERIAL

Norton își petrecea zilele inspectând străzile din San Francisco într-o elaborată uniformă albastră cu epoleți placați cu aur, primită de la ofițeri ai armatei Statelor Unite. Purta o pălărie de castor decorată cu pene de păun și o rozetă. Îmbunătățea frecvent această ținută regală cu un baston sau o umbrelă. În timpul inspecțiilor, Norton examina starea trotuarelor și a tramvaielor, starea proprietății publice și aspectul ofițerilor de poliție.

ARESTAT ŞI ELIBERAT, CU SCUZELE POLIŢIEI

În 1867, un polițist pe nume Armand Barbier l-a arestat pe Norton pentru a-l interna forțat la o unitate psihiatrică, pe motiv de tulburare mentală. Arestarea i-a indignat pe cetățenii din San Francisco și a stârnit editoriale usturătoare în ziare. Șeful poliției, Patrick Crowley, a ordonat eliberarea lui Norton și a emis scuze oficiale din partea poliției.

MOARTEA “ÎMPĂRATULUI”

În seara zilei de 8 ianuarie 1880, Norton s-a prăbușit în colțul dintre California Street și Dupont Street, în fața Bisericii Old St. Mary , în timp ce mergea la o prelegere la Academia de Științe din California. Ofițerul de poliție de gardă s-a grăbit să cheme o trăsură care să-l ducă la spital, dar Norton a murit înainte ca trăsura să poată ajunge. Două zile mai târziu, ziarul San Francisco Chronicle a dedicat pagina 8 unui articol despre înmormântarea Împăratul Norton, cu titlul „Le Roi Est Mort.”

10.000 DE OAMENI LA ÎNMORMÂNTARE

Membrii Pacific Club, o asociație a oamenilor de afaceri din San Francisco, au pus la punct un fond financiar care i-a asigurat o înmormântare demnă. Ceremonia a avut loc pe 10 ianuarie, într-o duminică. Toate clasele sociale din San Francisco, de la capitalist la cerșetor, de la preot la hoț de buzunare şi doamne bine-îmbrăcate au venit să-l omagieze pe „împărat”. Se spune că peste 10.000 de oameni s-au aliniat pe străzi, cortegiul funerar având 5 km lungime. Norton a fost îngropat în Cimitirul Masonic, pe cheltuiala orașului San Francisco. În 1934, rămășițele Împăratului Norton au fost transferate la un mormânt în Cimitirul Woodlawn, în Colma.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

INEDIT: VIDEOINTERVIU CU REGINA MARIA_ROMANIA_9 MAI 1929

Vizita Reginei Maria in America, in toamna anului 1926, a creat multa valva in presa de peste Ocean. Camerele video au insotit-o peste tot, oficialitatile i-au adus omagiile, poporul american a privit-o cu admiratie. Regina insasi a relatat in jurnalul sau impresiile pe care vizita peste Ocean i le-au lasat. Trei ani mai tarziu, cand o echipa a Fox Movietone News a venit in Romania, Regina a inregistrat un interviu vide o in care vorbeste despre aceasta calatorie fascinanta, dar si despre viata ei si despre speranta. Filmul de arhiva apartine si este pastrat in biblioteca University of South Carolina si cred ca nu a fost vizionat pana acum decat, eventual, in cercuri restranse. L-am descoperit dupa o cercetare minutioasa si cred ca este momentul sa il fac cunoscut. M-as bucura sa aflu impresiile dvs despre aceste imagini pretioase care apartin istoriei Romaniei moderne, despre aceasta Regina atat de iubita, descoperita in anii din urma putin cate putin si care mai are inca, la atatia

Moştenitorii Iranului de altădată: Frumoasele soţii ale şahului Mohammad Reza Pahlavi

Cele trei regine ale Iranului: Fawzia, Soraya şi Farah Mohammad Reza Șah Pahlavi s-a n ă scut pe 26 octombrie 1919 în Teheran şi a fost fiul şahului Reza Pahlavi al Persiei și ultimul monarh al Iranului. Tânărul şah a primit o educație occidentală și, prin urmare, a fost un prieten al Statelor Unite și al statelor din vestul Europei.  Când Mohammad Reza a împlinit 11 ani, tatăl său l-a înscris la Institut Le Rosey, un internat elvețian, pentru studii suplimentare. Mohammad a plecat în Elveția pe 7 septembrie 1931, unde cursurile se ţineau în limba franceză, fiind primul prinţ moştenitor iranian care a fost trimis în străinătate pentru a fi educat.  S-a întors în ţara natală pentru a obține diploma de bacalaureat în 1936 şi, după revenirea în Iran, a fost înregistrat l a academia militară din Teheran, unde a rămas înscris până în 1938, absolvind ca locotenent. Regina Fawzia După absolvire, Mohammad Reza a fost repede promovat la gradul de căpitan, rang pe care l-

ANNE FRANK, FETIȚA-SIMBOL A VICTIMELOR NAZISMULUI

  Anne s-a născut pe 12 iunie 1929 în Frankfurt, fiind cea de-a doua fiică a lui Otto Frank și a lui Edith Frank și a avut o soră care era cu trei ani mai mare, Margot Frank. Familia Frank, evrei reformați, locuia într-un cartier cu oameni de diferite credințe, Anne având prietene romano-catolice, protestante și evreice. Părinții nu erau stricți în ceea ce privește tradițiile religioase, cea mai religioasă dintre ei fiind mama, Edith, iar Otto, care avea o bibliotecă vastă, se ocupa îndeaproape de educația fetelor, îndemnându-le să citească. După ce naziștii au ajuns la putere în Germania, Otto Frank a hotărât să deschidă o filială a firmei pe care o avea, Opekta, la Amsterdam, în Olanda. Inițial, tatăl familiei s-a mutat singur la Amsterdam în 1933, iar Edith și fetele l-au urmat în februarie 1934. Patru ani mai târziu, în 1938, Otto a înființat, împreună cu Herman van Pels, tot evreu, exilat din Osnabrück, o a doua firmă, Pectacon, care vindea mirodenii. În mai 1940 Olanda a fo