CUTREMURUL DIN 1940: 500 DE MORTI IN BUCURESTI

A avut 7,4 grade pe scara Richter, o durata de 45 de secunde si s-a produs la ora 3:39 dimineața. Epicentrul cutremurului a fost în zona Vrancea, la o adâncime de circa 133 km. Efectele au fost devastatoare în centrul și sudul Moldovei, dar și în Muntenia. Numărul victimelor a fost estimat la 1.000 de morți și 4.000 de răniți, cei mai multi în Moldova. Cifra exactă a victimelor nu a fost cunoscută, informațiile erau atent cenzurate din cauza războiului.

DE LA MOSCOVA LA ISTANBUL

Cutremurul s-a resimțit pe mai mult de 2 milioane km². Mișcarea terenului s-a simțit spre est la Odessa, Cracovia, Poltava, Kiev și până la Moscova. Spre nord, aria macroseismică s-a întins până la Leningrad; spre vest până peste fluviul Tisa, iar spre sud-vest și sud, în Iugoslavia, în toată Bulgaria și mai departe până la Istanbul.

Cutremurul din 1940 a fost resimțit puternic la București, unde a produs importante pagube și între 300 și 500 de morți. Blocul Carlton, simbol al Bucureștiului interbelic și una dintre cele mai moderne clădiri ale vremii, construit din beton armat s-a prabusit. Majoritatea persoanelor decedate în București în urma seismului se găseau în această clădire, După cutremur, subsolul clădirii a fost cuprins de flăcări ceea ce a îngreunat intervenția echipelor de salvare. „La ora 4, focul izbucnit la subsol, continua să ardă, împrăștiind valuri de fum”, mai preciza presa vremii.

PROIECTANTUL BLOCULUI CARLTON, CONDAMNAT

Proiectantul, unul din marii arhitecți ai vremii, prințul G. M. Cantacuzino, din familia Cantacuzinilor, profesor de istoria arhitecturii la Facultatea de Arhitectură, a fost considerat vinovat și condamnat la închisoare. Constructorul a avut aceeași soartă.

Alături de blocul Carlton, multe alte structuri înalte din Capitală au fost grav deteriorate: printre ele, blocul Belvedere de pe strada Brezoianu nr. 7 si blocul Wilson.

Primăria Bucureștiului a primit peste 2.500 de cereri de asistență la clădirile avariate. S-au înregistrat pagube mari la zeci de clădiri: la Ateneul Român, Teatrul Național, Opera, pe tot parcursul Căii Victoriei, la Casa de Depuneri, Palatul Poștei, Palatul Justiției. Toate ceasurile publice s-au oprit.

Printre clădirile afectate au fost și Închisoarea Doftana, ale cărei ziduri s-au prăbușit, cauzând moartea mai multor persoane.

ORASUL PANCIU, DISTRUS COMPLET

Orașul Panciu a fost distrus în proporție de 99% (din 371 case de zid, numai 5 au rămas în picioare, împreună cu 57 case de paiantă sau din bârne aflate la periferie). La Chișinău, cutremurul a făcut 78 victime și a afectat 2.795 de clădiri. In Bulgaria, 15 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cutremurul a cauzat și importante efecte morfologice la nivelul scoarței terestre, în special în regiunile subcarpatice din Muntenia și Moldova; aceste efecte s-au manifestat prin alunecări de teren, fisuri, tasări, formarea de crăpături în straturile superficiale ale scoarței, țâșniri de apă din crăpăturile formate paralel cu cursurile râurilor.

EFECTE POLITICO-STRATEGICE

Cutremurul din 10 noiembrie 1940 a determinat o amânare a instalării de baze militare germane pe teritoriul românesc.

După evaluarea pagubelor, Asociația Generală a Inginerilor din România a efectuat un studiu detaliat cu privire la efectul seismului asupra clădirilor din beton armat. Inginerii au ajuns la concluzia că normele referitoare la calculul construcțiilor din beton armat nu prevedeau riscul seismic, fiind copiate după modelul german. Doar ca Germania se situeaza într-o zonă fără risc seismic.

Romania se afla sub guvernare legionara, iar propaganda a profitat de nenorocire pentru a valoriza implicarea reprezentantilor Miscarii. Citam dintr-un comunicat oficial publicat in Gazeta Municipala din 17 noiembrie 1940: "Marea nenorocire care a lovit Capitala, a fost un nou examen pentru cadrele legionare. Oamenii din toate paturile sociale, a caror inimä bate sub stindardul verde, au alergat la apel al conducatorilor si au dat un ajutor care nu poate fi pretuit. Legiunea se dovedeste a avea inchegarea sufleteasca necesara neamului si tarii noastre in grelele timpuri care ne lovesc".

Prima nunta a Romaniei Regale: Carol si Elisabeta

Principele Carol al României a plecat, în 1869, în Occident să-şi aleagă soţia. Patru criterii de selecţie a viitoarei Doamne a României trebuiau respectate: trebuia să fie de acelaşi rang, să aibă o dotă pe măsură, să aibă o moralitate impecabilă şi familia, relaţiile şi rudele ei să sprijine politica statului român. Pe 28 septembrie 1869, prințul Carol a plecat spre Baden, unde urma să se întâlnească cu familia regală prusacă. Prințul Friedrich Wilhelm l-a îndemnat să lase deoparte toate celelalte probleme şi opţiuni și să încerce să o întâlnească pe prințesa Elisabeta de Wied, pe care Carol o cunoștea deja din 1861. Kronprinţul considera ca Elisabeta are exact acelaşi devotament în ceea ce privește îndatoririle oficiale ca prințul însuși. Friederich Wilhelm a propus chiar să organizeze el însuşi o întâlnire, ca și cum ar fi întâmplătoare, la Darmstadt, pe 13 octombrie, iar Carol al României a fost imediat de acord. Între timp, Carol a făcut o vizită în Franţa. Împăratul franc...

Citiți mai multe

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...

Citiți mai multe

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...

Citiți mai multe

DOSARE SECRETE

Faceți căutări pe acest blog