Treceți la conținutul principal

Arhiducele Rudolf, criminal sinucigas

Arhiducele Rudolf era nevropat, pervers, dar totusi atent si gentilom fata de femei. S-a indragostit iremediabil de Maria Vecsera si, simtindu-se vinovat fata de tanara fata, nevrand sa trateze acest amor ca o aventura vulgara, dar fiind in acelasi timp nefericit in casnicia sa cu printesa Stefania a Belgiei, ii scrie nasului sau, Papa Piu al IX-lea. I-a marturisit papei toata drama existentei sale si l-a implorat sa-i desfaca mariajul cu Stefania, asigurandu-l ca e gata sa renunte la tron daca asta i-ar usura decizia.
Papa Piu i-a raspuns, dupa mult timp de gandire, clar si negativ. Arhiducele se simtea el insusi dezonorat. I-a propus domnisoarei Vecsera sa moara impreuna, dupa o ultima noapte de dragoste. 
Un valet de camera a adus-o pe tanara de la Viena la Mayerling. Un birjar cu numele Bratfisch, cantaret popular foarte cunoscut in epoca, l-a condus, in acelasi timp, pe arhiduce la castelul de vanatoare.
Aici au baut toata noaptea. Printul Filip de Coburg, care era la curent cu amorul arhiducelui Rudolf cu domnisoara Vecsera, dar nu si cu sinistrul lor proiect, le-a tinut companie. Birjarul Bratfisch le-a cantat toata noaptea, iar la ora 4 dimineata a fost expediat de arhiduce cu vorbele: "Tine gata echipajul dumitale pentru maine dimineata! Plec la vanatoare!"

Dupa aceea, perechea s-a dus la culcare. Dimineata, conform investigatiilor vremii, arhiducele a omorat-o cu un glont de revolver pe domnisoara Vecsera, a acoperit-o cu o plapuma de matase, a aranjat patul si a rasfirat flori peste tanara femeie moarta. Inainte de a se culca langa ea, Rudolf a sunat si, fara sa deschida usa, a dat ordin valetului sau de camera sa le aduca cafea neagra si sa le puna cestile pe masa in odaia de alaturi. Cand a auzit ca valetul se indeparteaza, dupa ce adusese cafeaua, a luat una din cesti care s-a regasit, dupa aceea, goala langa pat. Pe urma, a apucat o mica oglinda care s-a gasit in mana lui crispata cand anturajul a patruns in camera. Arhiducele avea o rana mare la cap. Medicii au conchis sub semnatura: fractura din tampla dreapta a craniului arhiducelui a fost facuta printr-un foc de revolver tras de aproape!
A doua zi. mama domnisoarei Vecsera, negasindu-si fata nicaieri si auzind ca tanara ar fi fugit la Hofburg, la arhiducele Rudolf, a patruns  inlacrimata, la prima domnisoara de onoare a Imparatesei Sisi, reclamandu-si fiica. Imparateasa, anuntata, a intrat in camera si, intinzandu-i mana doamnei Vecsera, i-a spus: "Rudi e mort si fiica dumneavoastra e moarta si ea, Suntem doua mame nenorocite!"

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp

Leagănul Sfânta Ecaterina, ultima casă a prințesei Ecaterina Olimpia Georgeta, fetița răpită de tatăl său, așezământ creat și finanțat de familia Cantacuzino pentru alinarea suferințelor orfanilor

În 1897 a luat ființă Societatea de asistenţă socială Leagănul Sf. Ecaterina care avea să se îngrijească de înființarea un institut pentru creșterea copiilor  sărmani nou născuți. Fondat din inițiativă privată, Leagănul Sfânta Ecaterina primea în creștere copiii părinților sărmani, copiii rămași fără mamă, dar și tinerele necăsătorite, devenite mame, pentru a-și crește aici copiii și a evita astfel riscul de a-i înstrăina, singura condiție pusă acestora fiind să alăpteze și un nou născut orfan. Din comitetul fondator făceau parte Ecaterina Cantacuzino, care era președinta societății, Teodora Văcărescu, Irina Cantacuzino și doctorul Toma Ionescu. Medicul așezământului era Mihail Mirinescu, iar primăria Capitalei a donat terenul de lângă Arcul de Triumf 20.000 de metri pătrați pe care s-au clădit, în timp, șapte pa vilioane. Societatea a fost înființată din inițiativa Irinei, care a încercat, prin ajutorul pe care îl dădea copiilor orfani, să-și aline suferința provocată de pierderea uni