Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2016

Papesa Ioana, misterul nedeslușit al Vaticanului

Potrivit mitului, Papesa Ioana s-ar fi născut în anul 818, în familia unor misionari englezi din Mainz, Germania și era o fată de o frumusețe sclipitoare. Când avea 12 ani, tânăra s-a îndrăgostit de un călugăr, a fugit de acasă, s-a îmbracat în haine bărbătești și a intrat la mănăstirea unde slujea iubitul ei pentru a-i fi alături.  Deghizată și purtând numele de Ioan Anglicus, tânăra își petrece zilele  r ugându-se. Dar în scurt timp, înșelătoria e descoperită, iar călugărul și fata sunt nevoiți să fugă. Ca sa scape de pedeapsa Bisericii, pleacă în pelerinaj prin Europa, cu gândul să ajungă în Țara Sfântă.  La Atena, călugărul o părăsește, iar Ioana pleacă spre Roma. Sub falsa înfățișare de bărbat, ea lucrează, conform unor surse, ca notar și ajunge, curând, foarte cunoscută. Slujitorii Papei o îndrăgeau pentru inteligență și credința ei nemărginită.  La moartea Papei Leon al IV-lea, în anul 855, când Ioana avea 38 de ani, este aleasă în unanimitate succesor al acestuia și ocup

De ce papii poartă pantofi roșii

Veșmintele papale sunt, în mod tradițional, de aproape 600 de ani, albe. La Roma, în apropierea Vaticanului, există un mic atelier care confecționează exclusiv ținutele suveranilor pontifi, iar t radiţia spune că, înaintea numirii unui nou papă, sunt confecţionate trei rânduri de haine, de diferite mărimi, astfel încât, indiferent de cine va fi desemnat, acesta să aibă la dispoziţie o ţinută pentru ceremonie. Alegerea culorii pantofilor pe care îi poartă papii a rămas, însă, mult timp un mister. Roșii, maro, negri sau albi? Sau poate verzi sau albaștri. Dar de ce? Cu 500 de ani înainte de nașterea lui Isus, pantofii roșii erau purtați doar de aristocrați pentru că erau foarte scumpi. Colorarea pielii erau extrem de dificilă, nuanța se obținea cu ajutorul unui colorant adus din zona Mării Mediterane și era, de fapt, o culoare roșie-stacojie, provenită din extracția moluștelor din Mediterană, în timp ce pielea pantofilor provenea de la vitele Chianina.  Papa Pius al V-lea, care a

MOGUL ROMAN, CONDAMNAT PENTRU PORNOGRAFIE IN FRANTA

Nathan Tannenzaft, român evreu, născut în 1886, la Iaşi, a emigrat în Franţa în 1906. Avea 20 de ani si, trei ani mai târziu, s-a angajat ca proiecţionist la cinematograful de pe strada Menilmontant din Paris. Aici a întâlnit-o pe Marie-Louise Chatillon cu care s-a logodit şi cu care a avut doi copii. În octombrie 1910 a înfiinţat, cu trei asociaţi, o mică societate de producţie, CINÉ ACTUALITES având un capital de 25 000 de franci. În august 1914, Nathan, care avea naţionalitate română, a intrat în Legiunea Străină ca voluntar, devenind soldat în Primul Război Mondial. Este rănit, decorat cu Crucea de Război şi, pe 11 octombrie 1918, este eliberat din armată cu gradul de sergent. Franţa îi recunoaşte meritele din timpul războiului şi, în 1921, îi oferă cetăţenia franceză şi un nou nume: Bernard Natan. Pasionat de cinematografie, Nathan deschide mai întâi un laborator pentru developarea filmelor, apoi începe să lucreze pentru Paramount Pictures şI, la începutul anilor '20, îşi înf

Cum a devenit Cixi împărăteasa Chinei

Împărăteasa văduvă Cixi ,  una dintre amantele oficiale ale împăratului Xianfeng, a fost cea mai influentă personalitate de la finalul epocii Chinei imperiale. Yehe Nara -   numele pe care femeia l-a purtat înainte de a deveni împărăteasă regentă - s-a născut la Peking, în cartierul Xisi, într-o familie nobilă sărăcită. În 1852, la vârsta de doar 16 ani, s-a înscris la alegerile tradiționale care desemnau noile concubine de la curtea împăratului. După ce sunt parcurse toate probele - pentru că aspirantele sunt obligate să treacă prin controale severe (juriul solicita verificarea stării sănătății, a originii, a educației și a compatibilității horoscopului cu cel al împăratului), rămân în competiție doar 60 de candidate din familii nobile manciuriene.  Decizia finală asupra câștigătoarei postului revenea, conform tradiției, văduvei ultimului împărat. Yehe Nara este desemnată câștigătoare și  este primită la curtea împăratului Xianfeng ca amantă de gradul 4, poziție numită  Gui Ren  

Relația principesei Martha Bibescu cu Regele Ferdinand

Principesa Martha Bibescu l-a întâlnit pe Principele Ferdinand pe vremea când era doar o fetiță. Și-a amintit, însă, toată viața acel moment. Avea 4 ani și l-a văzut pe prinț plimbându-se prin parcul regal de la Sinaia, împreună cu unchiul său, Regele Carol, și mătușa sa, Regina Elisabeta. Îl descrie ca fiind un tânăr foarte frumos. Despre înfățișarea lui Ferdinand își amintește, mai târziu, că, în urma unei boli grele, avea să-și piardă, din pricini necunoscute, frumusețea, chiar înainte de a-și pierde tinerețea. Martha Bibescu și Principele, apoi Regele Ferdinand, au fost prieteni apropiați. S-a spus că au fost chiar amanți, căci regele suferea din cauza deselor infidelități ale Reginei Maria, iar Martha era înșelată de soțul ei, mondenul George Valentin Bibescu. Relația principesei de la Mogoșoaia cu Ferdinand, chiar dacă nu există indicii că ar fi existat și intimități între cei doi, a fost una de prietenie solidă și de sinceritate persistentă. Când Regele Ferdinand a luat decizi

Marion Delorme și-a înscenat moartea ca să scape de eșafod

Fiica a președintui trezoreriei Franței din regiunea Champagne-Ardenne, Marion s-a născut într-un castel și și-a petrecut copilăria pe moșia familiei ei, primind educație particulară de cea mai bună calitate. Când a mai crescut puțin, l-a cunoscut pe poetul libertin, adept al filosofiei epicuriane, Jacq ues Val lee des Barreaux care a inițiat-o în tainele plăcerilor fizice devenind primul ei amant. Marchizul de Cinq-Mars Marion l-a părăsit fără regrete pe cunoscutul poet și a ajuns în brațele marchizului de Cinq-Mars, Henri Coiffier de Ruze d'Effiat. Despre acest marchiz se știa în epocă faptul că a fost, încă de când era adolescent, protejatul cardinalului Richelieu care l-a introdus la curtea regelui Ludovic al XIII-lea, supranumit cel Drept. Regele l-a primit foarte bine pe tânărul marchiz, iar acesta se afla mereu în preajma sa, fiindcă primise titlul de grande-maitre al garderobei regale. Nu după mult timp, însă, Cinq-Mars a început să comploteze împotriva regelui și a b

Păunica și Constantin Hagi Popp, familia care a construit comerțul modern în Țările Române

Constantin Hagi Popp In secolul al XV-lea se platea 1 la 30 pentru marfurile turcesti sau care veneau prin Turcia, ca piperul, șofranul, orezul, lămâile, smochinele, săpunul, stafidele, anasonul, tămâia, bumbacul si alte marfuri aduse pe Dunare. Intre articolele extrem de căutate care se transportau in Ardeal de negustorii greci ere piperul. Din productia Moldovei se exportau vite, fructe, vin si fân. De la turci se aduceau untdelemn, cafea, orez si migdale. Exporturile se faceau aproape exclusiv de catre armeni, evrei, sași și unguri. Paunica (Paunita) Hagi Popp Abatele Mably, in tratatul despre drepturile statelor europene, vorbeste despre articolele importate din Levant de catre negustorii care le aduceau in Tarile Române, și anume: mătase, păr de capră și de cămilă, bumbac, ceară, ceai, cafea, curmale si toate articolele de coloniale. In cursul unui an, de la 1 noiembrie 1778 pana la 31 octombrie 1779 s-au importat de Țările Române în Ardeal mărfuri în valoare de 4 - 500.