Treceți la conținutul principal

MOGUL ROMAN, CONDAMNAT PENTRU PORNOGRAFIE IN FRANTA

Nathan Tannenzaft, român evreu, născut în 1886, la Iaşi, a emigrat în Franţa în 1906. Avea 20 de ani si, trei ani mai târziu, s-a angajat ca proiecţionist la cinematograful de pe strada Menilmontant din Paris. Aici a întâlnit-o pe Marie-Louise Chatillon cu care s-a logodit şi cu care a avut doi copii. În octombrie 1910 a înfiinţat, cu trei asociaţi, o mică societate de producţie, CINÉ ACTUALITES având un capital de 25 000 de franci. În august 1914, Nathan, care avea naţionalitate română, a intrat în Legiunea Străină ca voluntar, devenind soldat în Primul Război Mondial. Este rănit, decorat cu Crucea de Război şi, pe 11 octombrie 1918, este eliberat din armată cu gradul de sergent. Franţa îi recunoaşte meritele din timpul războiului şi, în 1921, îi oferă cetăţenia franceză şi un nou nume: Bernard Natan.
Pasionat de cinematografie, Nathan deschide mai întâi un laborator pentru developarea filmelor, apoi începe să lucreze pentru Paramount Pictures şI, la începutul anilor '20, îşi înfiinţează propriul studio de producţie, "Rapid Film". Are rezultate financiare spectaculoase şi un succes la public obţinut extrem de rapid de vreme ce, în 1929, cumpără celebra societate Pathe. Numele firmei devine Pathe-Natan, iar românul naturalizat în Franţa prinde o excepţională perioadă de creştere economică, succesul cinematografiei franceze aproape îl egalează pe cel de la Hollywood, cel puţin ca număr de filme produse.
Românul- francez Natan devine interesat de televiziune şi, tot în 1929, creează prima societate franceză de televiziune - Télévision-Baird-Natan şI relansează Jurnalul Pathe.
Dar, ca majoritatea industriilor, cinematografia va avea de suferit din cauza crizei economice de la începutul anilor 30. În mai 1934, cu un efort financiar uriaş, cumpără prima sală de cinema ce fusese deschisă, în 1906, în Franţa - Cinema Omnia Pathe - îi măreşte numărul locurilor la 700 şi o transformă într-un cinematograf de actualităţi, în care proiecteză doar jurnale de ştiri.
Conform documentelor financiare, între 1930 şI 1935 societatea Pathé-Natan a obţinut un profit de 100 de milioane de franci şI a produs mai mult de 60 de filme. În 1935, însă, compania nu mai poate plăti datoriile pe care le acumulase în ultimii ani. Bernard Nathan este acuzat că a creat societăţi fictive, iar ceilalţi acţionari ai firmei sale îl suspectează direct de escrocherie. Începe un război financiar şI psihologic greu de controlat. Ca să-l discrediteze, adversarii îl atacă pe Bernard Natam din toate părţile şI cu orice mijloace.
Este atacat pentru că este evreu, este atacat că şI-a ascuns originea românească în 1921, momentul în care a primit cetăţenie franceză, este atacat că a fost înrolat în Legiunea Străină. Este, de asemenea, scoasă la lumină o poveste din 1911, când Natan ar fi fost condamnat la patru luni de închisoare pentru ultraj şI atentat la bunele moravuri. Contextul antisemit al perioadei interbelice este un factor care atârnă greu în acuzaţiile care i se fac. Dar cea mai gravă vină este că ar fi produs, în studioul său, filme pornografice ba, mai mult, că a jucat el însuşi, de mai multe ori, în astfel de opere cinematografice. Nu s-au găsit peliculele respective, toate aceste învinuiri nu au fost decât calomnii, dat Natan este acuzat oficial, i se intentează un proces, este judecat şI condamnat.
Îşi ispăşeşte pedeapsa pentru pornografie din 1939 până în 1942, dar, cu câteva luni înainte de momentul expirării pedepsei, autorităţile îi retrag cetăţenia franceză şi, deci, rămâne fără nicio naţionalitate. După eliberarea din penitenciar, Bernard Natan are statut de apatrid şi este trimis în Tabăra de la Drancy, loc considerat placa turnantă a politicilor de deportare în Franţa.
Antisemitismul a cărui victimă fusese în momentul crizei Pathe căpătase proporţii uriaşe în Franţa aflată sub ocupaţie nazistă. Pe 25 septembrie 1942, din ordinul regimului de la Vichy, Bernand Natan, devenit o cifră din Convoiul Nr. 37 este deportat în tabăra de exterminare de la Auschwitz, unde moare după doar câteva luni, cel mai probabil în iarna anului 1943. Avea 57 de ani.



















Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Prima nunta a Romaniei Regale: Carol si Elisabeta

Principele Carol al României a plecat, în 1869, în Occident să-şi aleagă soţia. Patru criterii de selecţie a viitoarei Doamne a României trebuiau respectate: trebuia să fie de acelaşi rang, să aibă o dotă pe măsură, să aibă o moralitate impecabilă şi familia, relaţiile şi rudele ei să sprijine politica statului român. Pe 28 septembrie 1869, prințul Carol a plecat spre Baden, unde urma să se întâlnească cu familia regală prusacă. Prințul Friedrich Wilhelm l-a îndemnat să lase deoparte toate celelalte probleme şi opţiuni și să încerce să o întâlnească pe prințesa Elisabeta de Wied, pe care Carol o cunoștea deja din 1861. Kronprinţul considera ca Elisabeta are exact acelaşi devotament în ceea ce privește îndatoririle oficiale ca prințul însuși. Friederich Wilhelm a propus chiar să organizeze el însuşi o întâlnire, ca și cum ar fi întâmplătoare, la Darmstadt, pe 13 octombrie, iar Carol al României a fost imediat de acord. Între timp, Carol a făcut o vizită în Franţa. Împăratul franc...

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...