EXILUL REGINEI ELISABETA. DE CE A LIPSIT DE LA NUNTA PRINCIPESEI MARIA CU PRINCIPELE FERDINAND

Înainte de a pleca la Sigmaringen, pentru nunta cu Principele Ferdinand, Principesa Maria avea de făcut un pelerinaj. Era vorba de o vizită la Neu Wied, pentru a o întâlni pe Carmen Sylva, regina României, care era atunci bolnavă și nu putea fi de față la cununie.

ÎNCURCĂTURI SENTIMENTALE

Trebuie spus că se iscaseră niște turburări majore la Curtea României, iar regina Elisabeta jucase un rol de seamă în drama petrecută.

Ferdinand, ales moștenitor al tronului României, se apropiase prea mult de visătoarea sa mătuşă şi de anturajul acesteia, format dintr-o mulţime de tinere de rang nobil. Printre ele se afla şi Elena Văcăresco, cea mai iubită de Regină dintre fetele din suita sa.

Carmen Sylva știa că regele Carol niciodată n-ar fi îngăduit, pentru nepotul lui, o căsătorie în afară castei sale, deşi Elena era o ființă deosebită, în toate privințele, iar inteligenţa ei era mult mai presus de a obișnuitelor prințese regale.

În centrul tabloului închipuit de blânda Regină Elisabeta răsărea „Der Onkel”, Regele Carol. Cu tot optimismul Reginei referitor la relaţia dintre Elena Văcăresco, protejata sa, şi Principele Ferdinand, s-a dezlănțuit catastrofa. Când tânărul Ferdinand i-a împărtăşit regelui hotărârea de a se căsători cu domnişoara Elena Văcărescu, Carol a explodat.

REGINA ELISABETA E TRIMISĂ ÎN EXIL

Prima vinovată a fost găsită: Regina Elisabeta! Regele a găsit de cuviință să o lase să plece la mama ei, la Neu Wied. În plus, regina era atât de supărată, încât s-a îmbolnăvit și, timp de doi ani, a fost nevoită să stea în pat sau să fie purtată într-un scaun cu rotile.

Ferdinand a fost trimis să călătorească, a vizitat Olanda, Belgia, la Sigmaringen, Potsdam, Berlin, Cassel.
Dar să revenim la pelerinajul Principesei Maria la Segenhaus, lângă Neu Wied, la locuința principesei-mame de Wied, unde Regina Elisabeta a petrecut doi ani de surghiun.

PRINCIPESA MARIA ÎŞI CUNOAŞTE REGINA

Tânăra Maria a făcut această vizită însoţită fiind de Ducky (Victoria Melita, sora ei cea mică) şi de mama lor, Maria, Ducesă de Edinburgh și Ducesă de Saxa-Coburg și Gotha. Fetelor li se spusese că Regina Elisabeta era bolnavă de ceva timp și că nu putea veni la nuntă la Sigmaringen. Când au ajuns la New Wied, au fost întâmpinate de bătrâna mamă a Reginei Elisabeta, o doamnă ciudată, cu rochie neagră și cu un văl alb pe cap.

Maria povesteşte ce impresie i-a lăsat Prințesa Marie de Nassau: “ era o femeie ce oftează mereu, o mamă îngrijorată de sănătatea fiicei ei bolnave și o gazdă plăcută, ale cărei convorbiri erau însuflețite și pitorești. Bătrâna mamă se găsea în fața a mari greutăți; ne mărturisi că, de mai multe luni, Elisabeta nu mai putea umbla, sau își închipuia că nu mai putea. Nu vroia nici să stea în picioare, nici să facă un pas. Sta toată ziua în pat și picta, picta, fără a se odihni. Uneori era plimbată, într’un jeț cu roate.”

O ÎNTÂLNIRE CIUDATĂ

Principesa Maria a fost primită de Regina Elisabeta în dormitorul ei, aflat într-o anexă a vechii case, clădită chiar după dorinţa ei. Camera era ciudată. În ea se afla un pat mare și scund, luminat de sus printr-o fereastră în tavan. Pe pat stătea culcată, rezemată de multe perne, foarte albe și foarte moi, Regina. A strâns-o în brațe pe tânăra principesă, a mângâiat-o pe păr şi acceptat, ceva mai târziu, să participe la dejunul pregătit în cinstea musafirelor sale.

Regina Maria povesteşte în memoriile sale: “Înveştmântată toată într’un cașmir alb, mlădios, și uitând-se la noi din înălțimea scaunului cu roate pe care fusese adusă la masă, era în adevăr o arătare fermecătoare. Parcă ar fi fost o înaltă preoteasă din legende, propovăduind niște credințe stranii, prea amețitoare pentru mintea oamenilor neluminați, iar casa aceasta tăcută, îngropată în zăpadă și ascunsă în pădure, era un cadru potrivit pentru aceea care se retrăsese un răstimp în singurătate, ca să uite nedreptatea unei lumi prea josnice pentru a înțelege firea ei neasemănat de aleasă. Și se părea că totul ar fi fost orânduit înadins, pentru a pune în valoare anume ființa ei, punctul central al tabloului. “

Prima nunta a Romaniei Regale: Carol si Elisabeta

Principele Carol al României a plecat, în 1869, în Occident să-şi aleagă soţia. Patru criterii de selecţie a viitoarei Doamne a României trebuiau respectate: trebuia să fie de acelaşi rang, să aibă o dotă pe măsură, să aibă o moralitate impecabilă şi familia, relaţiile şi rudele ei să sprijine politica statului român. Pe 28 septembrie 1869, prințul Carol a plecat spre Baden, unde urma să se întâlnească cu familia regală prusacă. Prințul Friedrich Wilhelm l-a îndemnat să lase deoparte toate celelalte probleme şi opţiuni și să încerce să o întâlnească pe prințesa Elisabeta de Wied, pe care Carol o cunoștea deja din 1861. Kronprinţul considera ca Elisabeta are exact acelaşi devotament în ceea ce privește îndatoririle oficiale ca prințul însuși. Friederich Wilhelm a propus chiar să organizeze el însuşi o întâlnire, ca și cum ar fi întâmplătoare, la Darmstadt, pe 13 octombrie, iar Carol al României a fost imediat de acord. Între timp, Carol a făcut o vizită în Franţa. Împăratul franc...

Citiți mai multe

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...

Citiți mai multe

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...

Citiți mai multe

DOSARE SECRETE

Faceți căutări pe acest blog