Treceți la conținutul principal

CIUDATUL CAZ AL LUI “NORTON I, ÎMPĂRAT AL STATELOR UNITE”


Joshua Abraham Norton a fost un cetățean din San Francisco, California, care, în 1859, s-a autoproclamat „Norton I, Împărat al Statelor Unite”. Mai târziu, și-a luat titlul secundar de „Protector al Mexicului”.

Născut în Anglia, în feburarie 1818, Norton și-a petrecut mare parte din viață în Africa de Sud. După moartea mamei sale, în 1846, și cea a tatălui său în 1848, a ajuns la San Francisco, probabil, în noiembrie 1849.
La început, și-a câștigat existența ca om de afaceri, dar și-a pierdut averea investind în orez peruvian. În septembrie 1859 a devenit celebru, pretinzând la poziția de Împărat al Statelor Unite ale Americii.

LUPTA ÎMPOTRIVA REPUBLICII

Deşi nu avea nicio putere politică formală, era tratat cu tot respectul în San Francisco, avea monedă proprie emisă pe numele lui, iar cetățenii oraşului sărbătoreau prezența lui „regală” și proclamațiile lui, cum a fost, de exemplu, ordinul său pentru dizolvarea forțată a Congresului.
Lupta lui Norton împotriva liderilor aleși ai Americii a persistat pentru tot restul vieții sale. În speranța de a rezolva disputele care au dus la Războiul Civil, în 1862 Norton a emis un mandat, cerând atât Bisericii Romano-Catolice, cât și celei protestante rânduirea sa publică drept „Împărat”.
După ce încercările lui de a răsturna guvernul ales au fost ignorate, Norton și-a îndreptat atenția spre alte aspecte. Pe 12 august 1869, „fiind dornic de atenuare a disensiunilor conflictelor de partid existente acum în tărâmul nostru”, a declarat abolirea partidelor Democrat și Republican.

INSPECTORUL IMPERIAL

Norton își petrecea zilele inspectând străzile din San Francisco într-o elaborată uniformă albastră cu epoleți placați cu aur, primită de la ofițeri ai armatei Statelor Unite. Purta o pălărie de castor decorată cu pene de păun și o rozetă. Îmbunătățea frecvent această ținută regală cu un baston sau o umbrelă. În timpul inspecțiilor, Norton examina starea trotuarelor și a tramvaielor, starea proprietății publice și aspectul ofițerilor de poliție.

ARESTAT ŞI ELIBERAT, CU SCUZELE POLIŢIEI

În 1867, un polițist pe nume Armand Barbier l-a arestat pe Norton pentru a-l interna forțat la o unitate psihiatrică, pe motiv de tulburare mentală. Arestarea i-a indignat pe cetățenii din San Francisco și a stârnit editoriale usturătoare în ziare. Șeful poliției, Patrick Crowley, a ordonat eliberarea lui Norton și a emis scuze oficiale din partea poliției.

MOARTEA “ÎMPĂRATULUI”

În seara zilei de 8 ianuarie 1880, Norton s-a prăbușit în colțul dintre California Street și Dupont Street, în fața Bisericii Old St. Mary , în timp ce mergea la o prelegere la Academia de Științe din California. Ofițerul de poliție de gardă s-a grăbit să cheme o trăsură care să-l ducă la spital, dar Norton a murit înainte ca trăsura să poată ajunge. Două zile mai târziu, ziarul San Francisco Chronicle a dedicat pagina 8 unui articol despre înmormântarea Împăratul Norton, cu titlul „Le Roi Est Mort.”

10.000 DE OAMENI LA ÎNMORMÂNTARE

Membrii Pacific Club, o asociație a oamenilor de afaceri din San Francisco, au pus la punct un fond financiar care i-a asigurat o înmormântare demnă. Ceremonia a avut loc pe 10 ianuarie, într-o duminică. Toate clasele sociale din San Francisco, de la capitalist la cerșetor, de la preot la hoț de buzunare şi doamne bine-îmbrăcate au venit să-l omagieze pe „împărat”. Se spune că peste 10.000 de oameni s-au aliniat pe străzi, cortegiul funerar având 5 km lungime. Norton a fost îngropat în Cimitirul Masonic, pe cheltuiala orașului San Francisco. În 1934, rămășițele Împăratului Norton au fost transferate la un mormânt în Cimitirul Woodlawn, în Colma.
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Daca v-a placut articolul si imaginile sau aveti comentarii si completari, va rog sa imi scrieti

Postări populare de pe acest blog

Prima nunta a Romaniei Regale: Carol si Elisabeta

Principele Carol al României a plecat, în 1869, în Occident să-şi aleagă soţia. Patru criterii de selecţie a viitoarei Doamne a României trebuiau respectate: trebuia să fie de acelaşi rang, să aibă o dotă pe măsură, să aibă o moralitate impecabilă şi familia, relaţiile şi rudele ei să sprijine politica statului român. Pe 28 septembrie 1869, prințul Carol a plecat spre Baden, unde urma să se întâlnească cu familia regală prusacă. Prințul Friedrich Wilhelm l-a îndemnat să lase deoparte toate celelalte probleme şi opţiuni și să încerce să o întâlnească pe prințesa Elisabeta de Wied, pe care Carol o cunoștea deja din 1861. Kronprinţul considera ca Elisabeta are exact acelaşi devotament în ceea ce privește îndatoririle oficiale ca prințul însuși. Friederich Wilhelm a propus chiar să organizeze el însuşi o întâlnire, ca și cum ar fi întâmplătoare, la Darmstadt, pe 13 octombrie, iar Carol al României a fost imediat de acord. Între timp, Carol a făcut o vizită în Franţa. Împăratul franc...
6 comentarii
Citiți mai multe

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...
7 comentarii
Citiți mai multe

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe