Treceți la conținutul principal

CIUDATUL CAZ AL LUI “NORTON I, ÎMPĂRAT AL STATELOR UNITE”


Joshua Abraham Norton a fost un cetățean din San Francisco, California, care, în 1859, s-a autoproclamat „Norton I, Împărat al Statelor Unite”. Mai târziu, și-a luat titlul secundar de „Protector al Mexicului”.

Născut în Anglia, în feburarie 1818, Norton și-a petrecut mare parte din viață în Africa de Sud. După moartea mamei sale, în 1846, și cea a tatălui său în 1848, a ajuns la San Francisco, probabil, în noiembrie 1849.
La început, și-a câștigat existența ca om de afaceri, dar și-a pierdut averea investind în orez peruvian. În septembrie 1859 a devenit celebru, pretinzând la poziția de Împărat al Statelor Unite ale Americii.

LUPTA ÎMPOTRIVA REPUBLICII

Deşi nu avea nicio putere politică formală, era tratat cu tot respectul în San Francisco, avea monedă proprie emisă pe numele lui, iar cetățenii oraşului sărbătoreau prezența lui „regală” și proclamațiile lui, cum a fost, de exemplu, ordinul său pentru dizolvarea forțată a Congresului.
Lupta lui Norton împotriva liderilor aleși ai Americii a persistat pentru tot restul vieții sale. În speranța de a rezolva disputele care au dus la Războiul Civil, în 1862 Norton a emis un mandat, cerând atât Bisericii Romano-Catolice, cât și celei protestante rânduirea sa publică drept „Împărat”.
După ce încercările lui de a răsturna guvernul ales au fost ignorate, Norton și-a îndreptat atenția spre alte aspecte. Pe 12 august 1869, „fiind dornic de atenuare a disensiunilor conflictelor de partid existente acum în tărâmul nostru”, a declarat abolirea partidelor Democrat și Republican.

INSPECTORUL IMPERIAL

Norton își petrecea zilele inspectând străzile din San Francisco într-o elaborată uniformă albastră cu epoleți placați cu aur, primită de la ofițeri ai armatei Statelor Unite. Purta o pălărie de castor decorată cu pene de păun și o rozetă. Îmbunătățea frecvent această ținută regală cu un baston sau o umbrelă. În timpul inspecțiilor, Norton examina starea trotuarelor și a tramvaielor, starea proprietății publice și aspectul ofițerilor de poliție.

ARESTAT ŞI ELIBERAT, CU SCUZELE POLIŢIEI

În 1867, un polițist pe nume Armand Barbier l-a arestat pe Norton pentru a-l interna forțat la o unitate psihiatrică, pe motiv de tulburare mentală. Arestarea i-a indignat pe cetățenii din San Francisco și a stârnit editoriale usturătoare în ziare. Șeful poliției, Patrick Crowley, a ordonat eliberarea lui Norton și a emis scuze oficiale din partea poliției.

MOARTEA “ÎMPĂRATULUI”

În seara zilei de 8 ianuarie 1880, Norton s-a prăbușit în colțul dintre California Street și Dupont Street, în fața Bisericii Old St. Mary , în timp ce mergea la o prelegere la Academia de Științe din California. Ofițerul de poliție de gardă s-a grăbit să cheme o trăsură care să-l ducă la spital, dar Norton a murit înainte ca trăsura să poată ajunge. Două zile mai târziu, ziarul San Francisco Chronicle a dedicat pagina 8 unui articol despre înmormântarea Împăratul Norton, cu titlul „Le Roi Est Mort.”

10.000 DE OAMENI LA ÎNMORMÂNTARE

Membrii Pacific Club, o asociație a oamenilor de afaceri din San Francisco, au pus la punct un fond financiar care i-a asigurat o înmormântare demnă. Ceremonia a avut loc pe 10 ianuarie, într-o duminică. Toate clasele sociale din San Francisco, de la capitalist la cerșetor, de la preot la hoț de buzunare şi doamne bine-îmbrăcate au venit să-l omagieze pe „împărat”. Se spune că peste 10.000 de oameni s-au aliniat pe străzi, cortegiul funerar având 5 km lungime. Norton a fost îngropat în Cimitirul Masonic, pe cheltuiala orașului San Francisco. În 1934, rămășițele Împăratului Norton au fost transferate la un mormânt în Cimitirul Woodlawn, în Colma.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

INEDIT: VIDEOINTERVIU CU REGINA MARIA_ROMANIA_9 MAI 1929

Vizita Reginei Maria in America, in toamna anului 1926, a creat multa valva in presa de peste Ocean. Camerele video au insotit-o peste tot, oficialitatile i-au adus omagiile, poporul american a privit-o cu admiratie. Regina insasi a relatat in jurnalul sau impresiile pe care vizita peste Ocean i le-au lasat. Trei ani mai tarziu, cand o echipa a Fox Movietone News a venit in Romania, Regina a inregistrat un interviu vide o in care vorbeste despre aceasta calatorie fascinanta, dar si despre viata ei si despre speranta. Filmul de arhiva apartine si este pastrat in biblioteca University of South Carolina si cred ca nu a fost vizionat pana acum decat, eventual, in cercuri restranse. L-am descoperit dupa o cercetare minutioasa si cred ca este momentul sa il fac cunoscut. M-as bucura sa aflu impresiile dvs despre aceste imagini pretioase care apartin istoriei Romaniei moderne, despre aceasta Regina atat de iubita, descoperita in anii din urma putin cate putin si care mai are inca, la atatia

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca dar de nu

Călugărița-sublocotenent Marina Hociotă, în slujba țării în timpul celor două războaie mondiale

Marina Hociotă s-a născut pe 19 august 1896 într-o familie de ciobani din Săliște, lângă Sibiu. Tatăl ei a murit de gută înainte ca fetița să împlinească 12 ani, iar această pierdere a făcut-o pe Marina să-și părăsească satul natal la vârsta de 14 ani și să traverseze munții Carpați la Mănăstirea Văratec, în România. S-a adăpostit aici și a devenit călugăriță la 18 ani, luându-și numele monahal Mina, sub îndrumarea mătușii ei, Maica Melania Cruțiu. În 1914, după izbucnirea Primului Război Mondial, în timpul celor doi ani de neutralitate a României, Crucea Roșie a organizat cursuri speciale de asistență medicala în mai multe centre din țară, inclusiv la Mănăstirea Văratec. Tânăra călugăriță s-a oferit voluntar: „Vă puteți închipui ce bucurie am simțit când am putut să slujim și să ajutăm pe frații noștri, care s-au angajat în luptă pentru a ne elibera de sub jugul străin, unguresc.” În mai 1916, Ministerul de Război a pregătit mobilizarea generală, iar Maica Mina a fost repartizat la sp