Ultima înmormântare a Vienei imperiale

Înmormântarea împăraților și prinților habsburgici este considerată un exemplu glorios al influenței profunde a creștinismului asupra "primei familii a creștinătății" și un exemplu de credință nu numai în Austria, ci şI în întreaga lume.

La Cripta Capucinilor din Viena, aflată sub biserica și mănăstirea călugărilor capucini din Piața Neuer Markt, în apropierea Palatului Hofburg, cea mai recentă ceremonie a fost cea pentru Otto von Habsburg, primul născut al ultimului împărat încoronat al Austriei, Carol I. Prinţul Otto avea 98 de ani şi 7 luni când a murit, în 2011. Mama sa, Împărăteasa Zita de Bourbon-Parma a Austriei, este şI ea înmormântată aici, în 1989. Ambiţioasa împărăteasă a murit în Elveţia, la o mănăstire franciscană (devenise, după decesul prematur al soţului ei, o ferventă catolică). Avea aproape 97 de ani, a fost mama a opt copii şi i-a supravieţuit Împăratului Carol I, peste 67 de ani.
Ceremonia de înmormântare, la care participă sute de mii de oameni, este extrem de fastuoasă. Dar cel mai interesant moment este cel al acceptării în criptă.

Marele Şambelan al Casei de Habsburg bate de trei ori cu o trestie de argint în poarta de intrare a mănăstirii capucine unde se află cripta imperială.
Marele călugăr capucin întreabă:
- "Cine e acolo?"
Marele Şambelan proclamă, în numele decedatului, numele și titlurile acestuia:

- "Eu sunt (numele decedatului)... Împăratul Austriei, Regele Apostolic al Ungariei, Regele Boemiei, Dalmației, Croației, Slavoniei, Galiciei, Lodomeriei, Illyriei și Rege al Ierusalimului, Arhiducele din Austria, Marele Duce din Toscana și Cracovia, Ducele de Lorena, Salzburg, STIR, Carintia, Carniola și Bukovina, Marele Prinț al Transilvaniei, Margrave din Moravia, Ducele din Silezia de Jos, Silezia Inferioară, Modena, Parma, Piacenza și Guastalla, Auschwitz și Zator din Ticino, Ragusa și Zara, prințul Conde-Habsburg și Tirol, Kyburg, Goritz și Gradisca, prințul din Trent și Brixen, margraful din Lusatia superioară și inferioară și Istria, conte de Hohenembs din Feldkirch de Brigance, în Sonnenberg, Domnul din Trieste, Din Cattaro și Marche, Marele Voievod al Serbiei etc. "
Din spatele uşilor închise, călugărul refuză să deschidă ușa și spune:
- "Nu îl cunoaştem!."

Marele Şambelan bate la ușă din nou și, la întrebarea călugărului capucin: "Cine este acolo?", spune doar numele prințului decedat:
- "Eu sunt..... Maiestatea Sa Împăratul și Regele. "
Călugărul refuză din nou admiterea:
- "Nu îl cunoaştem."
Pentru a treia oară, Marele Şambelan bate la ușă și călugărul întreabă din nou: "Cine este acolo?"
De data aceasta, Marele Şambelan spune pur și simplu:
- "Eu sunt....., un muritor și un păcătos".
La aceste cuvinte, călugărul capucin răspunde:

- "Intră!"
Ușile mănăstirii se deschid larg, iar sicriul este purtat pe braţe, fiind primit de un rând dublu de călugări capucini. Urmează un discurs funerar în capela, apoi sicriul este dus la criptă.
O salvă de 21 de tunuri se aude în Viena, apoi sicriul imperial intră pentru veșnicie în cripta sacră.

Tradiţia este păstrată cu sfinţenie de călugării capucini şi de familia imperială a Austriei.
Cripta Capucinilor este compusă din 10 camere tombale, interconectate prin tuneluri, construite în funcție de necesități.
Aici se află trupurile a 145 de persoane, precum și urnele cu cenușă a altor 4,în total 149 de aristocrați, membri ai familiei imperiale. Între aceștia se numără 12 împărați și 18 împărătese. Aristocrații înmormântați aici au deținut cel puțin titlul de arhiduci sau arhiducese de Habsburg.

Pot fi vizitate 103 sarcofage și 5 urne pentru depunerea inimilor, realizate într-o varietate de stiluri, de la puritan auster până la rococo exuberant. Doar sarcofagul împăratului Francisc Iosif I este din piatră, toate celelalte sunt din metal.
Prima înhumare a avut loc în anul 1633, când au fost aduse aici sarcofagele împăratului Matthias și ale soției sale, Anna.
Cripta a fost renovată și restaurată de mai multe ori, în 1960 având loc transferul a 26 sarcofage într-o nouă cameră tombală. Din 1633 şi până în zilele noastre, cripta a fost îngrijită și administrată de călugării capucini.

Prima nunta a Romaniei Regale: Carol si Elisabeta

Principele Carol al României a plecat, în 1869, în Occident să-şi aleagă soţia. Patru criterii de selecţie a viitoarei Doamne a României trebuiau respectate: trebuia să fie de acelaşi rang, să aibă o dotă pe măsură, să aibă o moralitate impecabilă şi familia, relaţiile şi rudele ei să sprijine politica statului român. Pe 28 septembrie 1869, prințul Carol a plecat spre Baden, unde urma să se întâlnească cu familia regală prusacă. Prințul Friedrich Wilhelm l-a îndemnat să lase deoparte toate celelalte probleme şi opţiuni și să încerce să o întâlnească pe prințesa Elisabeta de Wied, pe care Carol o cunoștea deja din 1861. Kronprinţul considera ca Elisabeta are exact acelaşi devotament în ceea ce privește îndatoririle oficiale ca prințul însuși. Friederich Wilhelm a propus chiar să organizeze el însuşi o întâlnire, ca și cum ar fi întâmplătoare, la Darmstadt, pe 13 octombrie, iar Carol al României a fost imediat de acord. Între timp, Carol a făcut o vizită în Franţa. Împăratul franc...

Citiți mai multe

Cum au umilit-o comuniştii pe Alice Voinescu, prima femeie doctor în filozofie din România

Alice Voinescu s-a născut pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin într-o familie de intelectuali, tatăl ei fiind avocatul Sterie Steriadi, doctor în Drept la Paris iar mama, Massinca, descendentă a lui Petrache Poenaru. La vârsta de cinci ani fetiţa știa să citească în română și germană, iar la șase ani învață limba franceză. Alice a studiat la Facultatea de Litere și Filozofie din București şi în 1908 şi-a luat licența în filozofie cu Titu Maiorescu, apoi, la insistențele acestuia, familia o trimite la studii în Germania și Franța pentru pregătirea unui doctorat. În 1913 obține doctoratul în filozofie la Sorbona, sub îndrumarea lui L. Levy-Bruhl, apoi i se propune o catedră la o universitate din Statele Unite și un post de lector la Paris. Alice Voinescu le refuză pe amândouă, căsătorindu-se în România cu avocatul Stello Voinescu în 1915. În 1922 devine profesor titular de estetică și istoria teatrului la Conservatorul de Artă Dramatică din București, apoi conduce catedra de ...

Citiți mai multe

Destinul Marchizei de Pompadour

Jeanne Antoinette Posson, devenită mai târzu marchiză de Pompadour, l-a întâlnit pe Ludovic al XV-lea în februarie 1745, la un bal mascat dat în onoarea căsătoriei Delfinului si a fost cea mai cunoscută amantă a regelui Frantei. Era o femeie extrem de frumoasă, conform gustului epocii, primise o ed ucație aleasă, era cultă, inteligentă și il iubea pe rege. Avea însă un defect major: nu avea niciun rang nobiliar. Regele, pentru a-i permite să să prezinte la Curte și pentru a deveni doamnă de onoare a reginei, i-a oferit titlul de marchiză. Ludovic a fost obligat să procedeze astfel, mai ales dupa ce s-au înmulțit cârcotelile la adresa tinerei Jeanne Antoinette căreia i se spunea poissonnades (un cuvânt asemănător cu "tocană de pește"). În ciuda criticilor persistente referitoare la condiția ei socială și intelectuală, madame de Pompadour a avut o mare influență asupra artelor în timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Trebuie spus că, la prima ei căsătorie, a primit ca ...

Citiți mai multe

DOSARE SECRETE

Faceți căutări pe acest blog